Urmarea lui Hristos, Cap. II, paragraf 2

Potolește-ți marea dorință după știință, fiindcă într-asta se află o mare șovăială și amărăciune. Învățații vor cu plăcere să se arate lumii și să fie numiți înțelepți.

Multe sunt lucrurile a căror cunoaștere aduce sufletului prea puțin folos, ba chiar deloc.

Și tare nesocotit este cel ce năzuiește spre alte lucruri, decât spre cele ce slujesc la mântuirea sa.
Vorbele multe nu satură sufletul, dar o viață cuvioasă înviorează mintea și un cuget curat aduce o mare încredere în Dumnezeu.

Sursa: Urmarea lui Hristos, autor Toma de Kempis

Urmarea lui Hristos, Cap. III, paragraful 1

1. Fericit acela pe care adevărul îl învață prin sine însuși, iar nu prin asemănări și cuvinte trecătoare, ci așa cum este el.
Mintea și simțul nostru adeseori ne înșeală și nu văd prea bine.

Ce folosește o mare frământare despre lucruri tainice și greu de înțeles, din pricina cărora nu vom fi osândiți, dacă nu le-am cunoscut?
Mare nebunie esta ca, neîngrijindu-ne de cele folositoare și de cele de trebuință, să ne pironim asupra celor ce nu ne trebuie, ba chiar ne păgubesc.

Avem ochi, dar nu vedem!
Și de ce s-avem grijă de atâtea lucruri și soiuri?
Acela căruia-i vorbește Cuvântul cel veșnic, trece repede peste multe păreri.

Toate vin de la acest singur Cuvânt și toate vorbesc despre El: ”El este Începutul care grăiește înăuntrul nostru (Ioan 8, 25)”.
Nimeni, fără El, nu înțelege și nu judecă drept.

Acela pentru care El singur este totul și pe toate le găsește în El și pe toate le vede în El, numai acela poate fi statornic cu inima și poate rămâne împăcat cu Dumnezeu.
O, adevărule, Dumnezeule, fă-mă una cu Tine într-o veșnică iubire!

Mi-e greu adeseori să citesc și să ascult multe: întru Tine e tot ce voiesc și doresc.
Să tacă toți învățații, să amuțească toate făpturile înaintea feței Tale* Tu singur să-mi vorbești!

SURSA: Urmarea lui Hristos, autor Toma de Kempis

Urmarea lui Hristos, Cap. II, paragraful 4

Cea mai înaltă și cea mai folositoare învățătură este adevărata cunoaștere de sine și smerenia.

Să te socotești pe tine ca un nimic, iar despre alții să crezi totdeauna numai bine și desăvârșit, aceasta este o mare înțelepciune și desăvârșire.

Dacă ai vedea pe cineva păcătuind la arătare ori săvârșind niscaiva fapte grele, nu trebuie să te socotești pe tine mai bun, fiindcă nu știi câtă vreme poți fi tu însuți să stăruiești în bine.

Toți suntem slabi* dar tu să socotești că nimeni nu e mai slab ca tine însuți.

Sursa: Urmarea lui Hristos, autor Toma de Kempis

Urmarea lui Hristos, Cap. II, paragraful 3

Cu cât știi mai mult și mai bine, cu atât vei fi mai aspru judecat, dacă n-ai trăit în mai mare sfințenie.
Nu te mândri cu vreo îndemânare sau cu știința ta, ci mai vârtos teme-te de darurile ce ți s-au dat.
Dacă ți se pare că știi multe și că pricepi destul de bine, gândește-te totuși că sunt mai multe lucrurile pe care nu le știi.
”Nu gândi lucruri mari despre tine” (Romani 11, 20), ci mai degrabă dă pe față neștiința ta.
De ce vrei, oare, să te socotești mai presus ca altul, de vreme ce se află atâția mai învățați și mai iscusiți decât tine, în legea Domnului?
Dacă vrei să știi și să înveți ceva de folos, atunci fie-ți drag să trăiești neștiut și neluat în seamă.

Sursa: Urmarea lui Hristos, autor Toma de kempis

Smerita părere de sine însuși, Cap. II, paragraful 2

1.Potolește-ți marea dorință după știință, fiindcă într-asta se află o mare șovăială și amărăciune.
Învățații vor cu plăcere să se arate lumii și să fie numiți înțelepți.
Multe sunt lucrurile a căror cunoaștere aduce sufletului prea puțin folos, ba chiar de loc.
Și tare nesocotit este cel ce năzuiește spre alte lucruri, decât spre cele ce slujesc la mântuirea sa.
Vorbele multe nu satură sufletul, dar o viață cuvioasă înviorează mintea și un cuget curat aduce o mare încredere în Dumnezeu.

Sursa: Urmarea lui Hristos, autor Toma de Kempis

Urmați lui Hristos și înlăturați toate deșertăciunile lumii, paragraf 3

3. Deșertăciune deci este căutarea după bogății pieritoare și nădăjduirea în ele.

Deșertăciune iarăși este umblarea după onoruri și ridicarea la înalte dregătorii.

Deșertăciune este urmarea poftelor trupului și dorința după ceea ce mai în urmă trebuie să fie pedepsit cu asprime.

Deșertăciune este să dorești o viață lungă și să nu te îngrijești de o viață cuvioasă.

Deșertăciune este să te gândești numai la viața de acum și să treci cu vederea peste cele ce vor veni.

Deșertăciune este să îndrăgești pe cele ce trec atât de repede și să nu te sârguiești spre locul unde este bucuria veșnică.

Sursa: Urmarea lui Hristos – autor, Toma de Kempis