Luni, 9 iulie 2012
Atât de departe și totuși împreună
zgomotul apei ce lovește țărmul arid
liniștea nopții a vacarm îmi sună
sunt doar eu iar pe inimă a apărut un nou rid…
atât de departe sunt Sorii de noi
și totuși strălucesc și luminează
uneori uităm de-nălțimi și rămânem în noroi
și Luna e cea care ne binecuvântează…
atât de departe și cu vise în ghiozdan
Umbre-n Lumină sau raze-n uragan
clipele trec iar și iar… în surdină
suntem amintiri ce viitorul încet le elimină…
atât de departe suntem de Adevăr
să fie real sau poate doar o himeră
mereu te aștept ca pe-o floare de măr
ce întind mâna să culeg dar… rămân cu frunza mizeră.
Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor
Visits:104
Today: 1