Mama nu a renunțat să aprindă candela pentru fiul ei – asta i-a schimbat viața

27 Decembrie 2017 Fanis MitsouTheodoridou Minuni – Vindecări – Vedenii

”Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare: eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.”

Vreau să vă povestesc despre o mamă care făcea totul pentru copilul ei, dar acesta mergea spre mai rău. Toate încercările pe care le-a făcut să-l aducă pe calea ce duce la Dumnezeu au rămas fără roade.

Fiind învățătoare, vedea, cu darul lui Dumnezeu, câți copii străluciți și folositori în societate ieșeau din mâinile ei. Însă copilul ei, singurul de altfel, căruia i s-a dedicat cu totul, nu vroia să se hotărască pentru un lucru, nu își găsea un scop în viață. Tovărășiile rele l-au învățat să distrugă din temelii și să ruineze morala creștină, religia, țara.

Zile, săptămâni, luni întregi lipsea de acasă, fără să trimită vreun semn de viață. Vă dați seama ce însemna pentru mamă aceste lucruri! Cine va putea spune vreodată durerile, trudele, lacrimile unor astfel de mame care nu văd nici un progres, nici o speranță pentru fiii lor! Și această mamă aștepta vreo schimbare din partea fiului ei.

Rugăciunea ei, tămâia care ardea, candela pe care o aprindea, toate acestea erau pentru fiul ei. Când a venit timpul ca băiatul să meargă în armată, mama s-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va descoperi pe sine.”

Băiatul, însă, a prezentat un certificat de la psihiatru și a dobândit o amânare. Mama rămăsese la obiceiul ei: candelă și tămâie, ulei și lacrimă.

Într-o zi, fiul ei s-a întors acasă deoarece luase hotărârea să meargă la armată. „Semn bun”, spuse mama în sinea ei. A trecut tot stagiul militar. Nu a venit să o vadă nici măcar o singură dată. Mama însă nu a lăsat fără ulei și fără lacrimă colțul ei de rugăciune nici măcar o seară.

Era luna mai, iar fiul ei s-a întors acasă bucuros, plin de bună dispoziție, ca și cum nu ar fi lipsit nici o zi. I-a cerut niște bani pentru a merge câteva zile la mare împreună cu câțiva prieteni. I-a dat imediat. Mama a simțit atunci că se luptă cu cineva piept la piept. Nu acesta era copilul ei. Era duhul cel rău ce trebuia biruit de Duhul lui Dumnezeu.

Au trecut 10 zile și s-au întors toți bucuroși. Au povestit noutățile lor, au mâncat, au băut cafea, iar la final i-a spus mamei:
– Mamă ți-am adus un cadou. Am zis să nu vin cu mâna goală, de data aceasta. Deschide-l să vedem dacă îți place.

– Cadou de la tine, băiatul meu, și să nu-mi placă? Mă bucur că te-ai gândit la mine.

– Deschide-l …

Mama a luat cadoul și l-a deschis. Doar ce a zărit ce era înăuntru și a înghețat. Lacrimile i s-au scurs pe obraji. Era o candelă de o frumusețe rară.

-Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare:

eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.

Traducere și adaptare: Pr. EliseiRoncea
Sursa: A.I. Kai Akpy Xpeiazontai Ta P AI IA