Planul de joc si tempo-ul

E știut că începătorii fac mutări „la prima mână”, cum s-ar spune, adică nu au un plan de joc pe termen lung, ci se uită ce piese să mai atace și în funcție de asta decid ce mutare să facă.

Nu trebuie să facem așa, ci să ne stabilim întotdeauna un plan de joc și asta încă de la începutul partidei. În debutul partidei, planul constă în tipul de control al centrului pe care vrem să-l aplicăm, în alegerea rocadei pe care dorim să o facem, în stabilirea de pioni pivoți și modalitatea în care vrem să ne dezvoltăm piesele.

Planul de joc nu este unitar pe toată durata partidei din cauză că avem în fața noastră un adversar care dorește și el să-și impună propriul plan de joc. Planul de joc se poate schimba pe parcursul partidei și chiar este necesar să se modifice atunci când vedem că suntem împiedicați să-l realizăm.

El trebuie fie reactualizat, funcție de poziție, fie schimbat complet și înlocuit cu altul, dar în nici un caz nu ar trebui să jucăm la întâmplare, fără un plan de joc. Jocul la întâmplare duce sigur la eșec. 

Acum, în urmărirea planului de joc e foarte important tempo-ul, adică să nu pierdem vremea făcând mutări inutile, de ex. să plimbăm calul de colo, colo sau nebunul sau mai știu eu ce altă piesă.

În general, nu e bine să facem mutări consecutive cu aceeași piesă decât în cazuri forțate, de amenințare sau altfel. Aceste mutări consecutive cu aceeași piesă se numesc pierderi de tempo pentru că ele întârzie aplicarea planului gândit.

Orice întârziere în plan poate duce la zădărnicirea lui. Inversul tempo-ului pierdut este cel câștigat. Un tempo câștigat este atunci când facem o mutare și îl obligăm pe adversar la o mutare forțată, prevăzută de noi, și nu la una normală care ar putea periclita punerea în practică a planului nostru.

Exemplu de astfel de câștig de tempo sunt acele mutări din plan care sunt și amenințări directe sau indirecte la piese ale adversarului. Câștigul de tempo face ca planul de joc sa fie promovat cu ușurință, fără ca adversarul să se poată împotrivi suficient.

Sigur, la început vom elabora planuri de joc mai slabe sau nerealiste dar, încet, încet, vom învăța să elaborăm planuri tot mai realiste și complete pe măsură ce înaintăm în experiență, jucând cât mai multe partide.

Foarte important! Revedeți partidele jucate, în special cele pierdute și analizați planul sau planurile de joc utilizate și găsiți-le toate defectele. Dacă nu faceți asta veți progresa mult mai încet. Din partidele pierdute se învață cel mai mult.

Publicat de Constantin Clement Velier la 12:03

Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Mulți ani, iubită mamă

Mamă,

Noi astăzi nu suntem cu tine,
Ne-am fi dorit să-ți dăm o floare
Nu știm acum ce-ar fi mai bine,
Când vârsta ta un pic te doare.

Îți sunt copil cu drag de-o viață,
La indigo-s parte din tine,
Noi am cusut cu-aceeași ață
Speranțe multe în destine.

Cu bune, rele câte-au fost,
Ne-am respectat mereu familia,
Nimic nu-i trudă fără rost,
Iar cât trăiesc îmi știu menirea.

Te ținem rar, dar strâns de mână,
Ne este dor să îți zâmbim,
Să-ți alungăm privind la lună,
Din fricile ce noi le știm.

Ești mama ce ne poartă-n gânduri,
Ne-ai da și sufletul din tine,
Ne-ngrijorăm în dese rânduri,
Dar ne rugăm să-ți fie bine.

De la distanță să ciocnim,
Pahare pline cu săruturi,
Mereu, ca azi noi îți dorim,
Mulți ani și liniște în gânduri!

Autor: Gabriel Stănciulescu

Sursă: „http://confluente.org/gabriel_stanciulescu_1520460661.html”>http://confluente.org/gabriel_stanciulescu_1520460661.html

MAMA

             Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene…

Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei,

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inimă crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.

… A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie
m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Și cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă
Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă.

Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere
Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere,

Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.

 

DE CE O IUBESC PE MAMA 

 Mama si tata se uitau la televizor când mama a spus,” Sunt obosită şi e târziu. Cred că mă voi duce la pat.”

* O ia spre bucătărie ca să facă sandvişurile pentru a doua zi. Spală castroanele de popcorn, scoate carnea afară din congelator pentru cina din seara următoare, verifică cerealele, umple borcanul cu zahăr, pune linguriţele și castroanele pe masă şi pregăteşte filtrul de cafea pentru a doua zi dimineaţa.

 * Apoi pune nişte rufe la uscat, mai bagă nişte haine în maşina de spălat, calcă o cămaşă şi coase un nasture care cădea la o cămaşă.

* Strânge piesele jocului rămas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aşează agenda de telefon la loc în raft. Udă câteva plante, goleşte un coş de gunoi şi pune un prosop la uscat pe bară.

* Se întinde, cască şi o ia spre dormitor. Se opreşte la birou şi scrie o notiţă pentru profesoară, numără nişte bani pentru excursia de mâine şi ridică o carte de şcoală căzută sub scaun.

* Scrie o felicitare pentru ziua de naştere a unui prieten, o bagă în plic, scrie adresa, timbrează şi scrie o notiţă pentru cumpărături. Le pune pe amândouă lîngă geanta ei.

* Mama îşi curăţă faţa cu demachiantul ei 3 in 1, îşi dă cu crema de noapte antirid, se spală pe dinţi şi îşi curăţă unghiile.

Tata ii strigă,” Credeam că te duci in pat.”

“Sunt pe drum,” răspunde ea.

* Adaugă apă în vasul câinelui, dă pisica afară şi se asigură că uşile sunt închise cu cheia şi că lumina e aprinsă pe terasă.

  * Se uită în camera copiilor, le stinge lămpile de pe noptiere şi  televizorul, ridică o cămaşă, aruncă nişte şosete murdare în coşul de rufe şi vorbeşte un pic cu unul dintre copii care încă nu îşi terminase lecţiile.

 * În camera ei îşi potriveşte alarma la ceas, îşi aşează hainele pentru a doua zi şi îndreaptă raftul de la pantofi.

* Mai adaugă 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi. Îşi spune rugăciunea şi vizualizează împlinirea dorinţelor ei. În același timp tata închide televizorul şi anunţă nimănui în particular,” Ma duc la pat.” Şi o şi face … fără nici un alt gând.

Vi se pare ceva ieşit din comun? Vă mai miraţi de ce femeile trăiesc mai mult? 

          Sursa: internet

 

Cum sa ne pregatim pentru competitii

Posted by adrianstanca2009 pe Aprilie 20, 2009

Recent pe cateva forumuri de discutii, cativa jucatori au pus intrebari in legatura cu pregatirea pentru turnee. Prin urmare, am pregatit cateva sfaturi pentru jucatori, sfaturi pe care cred ca majoritatea jucatorilor le pot aplica in pregatirea lor.

In primul rand vreau sa mentionez ca prin turnee se intelege un pic altceva decat jucarea unor amicale cu prietenii sau de blitzuri pe internet. Intr-un turneu sunt mai multi jucatori implicati si mizele sunt de obicei mai mari. Astfel incat, jucatorii devin un pic mai nervosi decat de obicei cand joaca la turnee. De aceea, unele din recomandarile mele se invart in jurul acestui aspect.

Dar iata recomandarile mele.

INAINTE DE TURNEU

1.Exercitii tactice: Consider ca exercitiile tactice sunt, poate, cel mai bun lucru la care se poate antrena un jucator inainte de un turneu (sau in general).De obicei, incerc sa rezolv zilnic probleme tactice (probleme de mat, motive tactice, probleme scurte de finaluri) timp de 20-30 minute. Cam cu o saptamana inainte de turneu, incerc de obicei sa dublez timpul pe care-l aloc rezolvarii de exercitii tactice.

Un motiv pentru efectuarea de exercitii tactice este ca in timpul partidelor de turneu, suntem nervosi, tensionati, dar la fel este si adversarul, de obicei. Mici lovituri tactice pot fi ratate cu usurinta. In tipul unei partide recente de-a mea, am construit o pozitie frumoasa insa am dat un pion si am incheiat remiza o partida pe care ar fi trebuit sa o castig. Sunt sigur ca v-ati aflat si dumneavoastra in situatii asemanatoare. Marele maestru canadian Kevin Spraggett pe interesantul lui site web recomanda efectuarea de macar doua ore de antrenament tactice inainte de turnee. Asa ca efectuati exercitii tactice inainte de turneu.

  1. Conditia fizica: Marele Botvinnik a fost unul dintre primii maestrii care a inclus in mod obisnuit exercitiile fizice ca parte a pregatirii sale sahiste. Daca va uitati la fotografii cu Kramnik de pe vremea cand era unul dintre secundantii lui Kasparov in meciul impotriva Vishy Anand din 1995, si o le comparati cu cele de acum, veti observa doua lucruri: are o tunsoare mai buna acu si este mult mai suplu. El s-a antrenat riguros cu fizioterapeutul echipei nationale a Rusiei de baschet inainte de meciul lui cu Kasparov (si ati vazut ce rezultate a reusit). Kasparov insusi a practicat mereu gimnastica. Imi place mult cum descrie el propriul regim de antrenamente fizice pentru meciuri: „…Efectuez o ora sau doua de alergari sau inot, dupa care, poate, putina gimnastica sau box…”. Daca faceti exercitii fizice in mod regulat, este perfect. Daca nu, atunci poate ar trebui sa va ganditi sa faceti zilnic cate o plimbare de 20-30 minute inainte de a incepe antrenamentul de sah. Desigur, nu faceti prea multe antrenamente fizice. Ca orice alt sport sau competitie, odihna inainte de inceperea evenimentului este de asemenea necesara. (vezi punctul 3). Exerciitile fizice sunt benefice pentru un jucator de sah din mai multe puncte de vedere. In primul rand, maresc nivelul de sange si de oxigen in creier. In al doilea rand, corpul dumneavoastra va putea sa suporte stresul mai eficient, cu mai multe conditionari. In al treilea rand, imbunatatirea rezistentei este importanta in mod special pentru jucatorul de sah.
    1. Odihna Odihna potrivita este necesara pemtru minte si pentru corp ca sa functioneze cel mai eficient. In plus fata de numarul de ore de somn de care corpul are nevoie, regularitatea in numarul de ore de somn este de asemenea importanta inainte de un turneu.

    Incercati sa adormiti si sa va treziti la aceleasi ore in mod regulat inainte de un turneu. Oferiti-i corpului dumneavoastra cam o saptamana ca sa se ajusteze la orele de somn (daca difera fata de programul obisnuit).

    Un exemplu legat de aceasta este cand jucam in World Open in 2000. Am avut dificultati in prima zi deoarece prima partida a inceputa la ora 11 a.m. si a doua partida s-a incheiat (teoretic) in jurul miezului noptii.

    In mod normal ma culc mult mai devreme (10 p.m.) si ma trezesc mult mai devreme (6-7 a.m.). Astfel ca, am  avut nevoie sa ma obisuiesc sa ma trezesc mai tarziu sa ma culc mai tarziu. Daca practicati aceste lucruri in mod curent, corpul dmneavoastra se va ajusta.

  2. 4.Deschideri: Multi jucatori studiaza deschiderile mult prea mult (si eu fac la fel). Totusi, inainte de un concurs, ar putea fi o idee buna sa sii ce deschideri vei juca inainte de concurs.

    Spre exemplu, daca in mod obisnuit aveti cateva deschideri ce le jucati ca raspuns la 1.e4, ar fi bine sa va hotarati pentru una sau doua pentru concursul urmator, pentru a reduce timpul de studiu. In Statele Unite, majoritatea concursurilor mari sunt openuri in sistem elvetian, care implica ca nu veti juca cu acelasi adversar de doua ori.

    Nu este nevoie sa va faceti griji cu privire la ‘pregatirea’ adversarului pentru partida retur faca l-ati invins in cadrul turneului. De asemenea, nu trebuie sa va preocupe prea mult deschiderile cu exceptia zonelor din teorie in care gasiti partide recente in care nu a mers jocul in deschidee. (partidele recente sunt importante deoarece va sunt mai proaspete in memorie). Studierea jocului in deschidere din aceste partide va va fi mai benefic deoarece vi le veti aminti mai bine (mai ales daca ati pierdut partida).

  3. 5. Ganditi in perspectiva: Poate ultimul sfat pe care pot sa-l dau este cel pe care mi l-a dat un prieten (care se intampla sa fie si maestru la sah, de asemenea). ” Pana la urma, este doar un joc. Distreaza-te! Vei juca mai bine de asemenea!”. Tine minte, poti fi serios si sa te distrezi in acelasi timp! Este mult mai bine decat alternativa” sa fi serios si sa nu te distrezi.
  4. INAINTE DE TURNEU

    Doar cateva mici sfaturi pe care sa vi le amintiti pentru atunci cand deja va veti afla in timpul unui turneu.

    1.Inainte de partida, efectuati o plimbare de 5-10 minute. Aceasta va va ajuta sa luati un pic de aer proaspat si nu ar trebui sa fie mai lunga ca sa nu va oboseasca. De asemenea, va va ajuta sa va relaxati si sa va eliberati mintea inainte de partida. In timpul partidei, parasiti-va scaunul ocazional ca sa va intindeti un pic sau ca sa luati un pic de aer proaspat (nu prea mult).

    2. Dieta: Asigurati-va ca mancati in lungile zile de concurs. Un stomac gol poate distrage concentrarea de la partida. Dar nici sa mancati ca un porc nu se face! Am vazut un tip mancand o pizza mare intre runde la World Open. Nu stiu ce rezultate a avut, dar sunt sigur ca acea pizza nu l-a ajutat.

    1. Managementul timpului de gandire:

    Ganditi pe timpul adversarului. Desi recomand sa va sculati ocazional de la masa ca sa va intindeti sau ca sa luati aer proaspat, cel putin 95% din timpul adversarului ar trebui petrecut la tabla.

    La concursuri cu ritm de joc normal, este srprinzator sa vezi jucatori sculandu-se sa fumeze o tigara sau ca sa vada faze dintr-un meci de fotbal la bar in timpul partidei. Odata un adversar de-al meu s-a sculat de la masa dupa ce s-a ajuns la primul control al timpului si nu a revenit la tabla decat dupa jumatate de ora. Mi-am efectuat mutarea dupa circa 5 minute dupa ce a plecat, astfel incat el a pierdut 25 minute din propriul timp de gandire!

    Totusi, ma refer la folosirea timpului de gandire al adversarului. Pe timpul adversarului, puteti evalua pozitia la modul general (structura de pioni,campuri slabe, etc) si sa va consumati mai mult din propriul timp de gandire calculand si evaluand variante concrete si continuari. Mi-am imbunatatit mult rezultatele din concursuri de cand am ineput sa urmez acest sfat.

    CONCLUZIE

    V-am oferit cateva recomandari obisnuite cu privire la modalitati de pregatire pentru turnee. Ati observat probabil faptul ca, cateva din recomandarile mele implica aspectul conditiei fizice in sah.

    Aceasta este principala diferenta dintre un concurs oficial si o partida amicala. Un turneu este o competitie, si pregatirea pentru el este diferita decat pregatirea pentru partide contra prietenilor pe Internet.

    Asa cum si un atlet se pregateste diferit pentru o competitie oficiala sau pentru o competitie neoficiala, jucatorii de sah procedeaza la fel. Aceste practici descrise mai sus m-au ajutat sa am mai mult succes si sa ma bucur mai mult de experientele de care am parte in cadrul concursurilor

    (traducere de pe siteul Bryan’s Chess World)

     

    Preluat de pe sait: https://iulianceausescu.wordpress.com/

     

    time_chess

     

Memoria fotografică/eidetică în șah]

Posted by vasyly66 pe aprilie 11, 2016

De mult timp am vrut să scriu articolul acesta. Și nu știam cum să-l numesc.

Am inceput cu Părerea mea … dar cred că De ce? … este mai potrivit.

De ce apare acest articol? Pentru că am niște întrebări la care nu găsesc răspuns. Poate nu sunt formulate corect, sau poate nu au răspuns. Sau poate au alt răspuns la care nu m-am gândit vreodată.

Dar poate toți avem anumite idei și concepții despre șah în general, căci despre aceste subiecte va fi vorba, pe care dacă le-am pune cap la cap poate am găsi un răspuns mozaicat cât de cât mai „plin” decât ideea unei singure persoane.

Să încep cu primul subiect care mă frământă…1. Memoria fotografică/eidetica in sah

Există cu adevărat așa ceva în șah? Este un subiect despre care nu s-a prea discutat… Poate pentru că este un subiect la limita accepțiunii valabile științifice cunoscute ? Nu s-au facut teste sau nu s-au dat publicității?

Dar de fapt se aplică această memorie specială în șah? Adică în recunoașterea pozițiilor tip? Am citit că la un mare-maestru din șah, atunci când se uită la o poziție de șah mintea îi caută în ” baza de date” proprie poziția respectivă sau altele cât mai apropiate de aceasta. Asta l-ar ajuta să găsească subtilitățile poziției mai repede decât dacă ar sta să o analizeze atunci. Dar asta ar însemna ca „bagajul de partide din baza de date proprii” ar diferi de la un șahist la un altul, ceea ce este cât se poate de adevărat. Pe D-voastră v-au ajutat astfel de recunoașteri de poziții-tip?

Memoria eidetică se referă la abilitatea unei persoane de a reține  imagini, sunete sau obiecte  cu ma

Calculatoarele bat oamenii la memorarea  informațiilor  fixe, dar creierul uman operează  funcţii de gandire cu o ușurință uimitoare care ar sfida simularea acestora pe calculator, în special în cazul în care se implică sensuri metaforice estetice, la fel ca și în toate aspectele artei de creație și fotografie.

Este cunoscut faptul că mulţi artişti şi desenatori au capacitatea de a memora imagini şi de a le reproduce din memorie. Aceasta indică faptul că memoria figurativă nu este înnăscuta, ci dobândită, şi că poate fi dezvoltată. De exemplu Mozart a fost o persoană cu perfectă memorie eidetică în ceea ce privește sunetele. Alte persoane exceleaza în recunoașterea și reținerea fețelor umane, altele în reținerea fotografică a formulelor matematice sau a paginilor din cărți.

re acuratețe, iar acestea pot fi redate în perfect detaliu.

La nivel de activitate conștientă numai 10% din creierul nostru este în funcţiune, în timp ce activitatea  subconştientului contează în  90% din potenţialul creierului uman. Strategiile de gândire logică folosesc doar o parte mică din abilitățile noastre.

Cum poate acest 90% din subconștientul omului fi pus, măcar în mică parte, în slujba jocului de șah? Eu cred că mai sunt multe de descoperit în șah, și că mai avem drum lung în față în explorarea acestui joc fantastic. Cred că mai sunt principii noi de descoperit, teme și strategii.

Poate ar trebui privit șahul dintr-o altă perspectivă?  Una în care nu trebuie să ne bazăm pe cunoștințele acumulate pînă acum, deoarece am altera procesul de creativitate originală?  Bineînțeles că repetiția este „mama învățării”, memorizarea se bazează pe repetiție.La fel cum în procesul de comunicare între oameni, comunicarea non-verbală reprezintă 60%, tonul cu care comunicăm este 30% și numai 10% reprezintă cuvintele,  se poate ca și în procesul vizual să existe astfel de proporții majore în ceea ce privește „cum” „ce” și „unde” utilizăm acest simț?

Cum se poate ca unii oameni să joace șah orb, și să aibă performanțe remarcabile? Unii jucând chiar și simultanuri. Să nu ne folosească simțul văzului atât de mult pe cât am crede? Se știe despre performanța incredibilă a lui A. Alehin, atunci când în 1924 a jucat 26 de partide simultane legat la ochi, cu competitori foarte puternici, finalizând cu scorul de +16 -5 =5, iar în 1934 la Chicago, a jucat 32 de astfel de partide, cu scorul de +19-5=5, Em. Lasker fiind arbitrul acestei competitii.

Mai mult se poate citi pe https://iulianceausescu.wordpress.com/2016/04/11/de-ce-memoria-fotograficaeidetica-in-sah/

 

 

 

 

 

 

Şahul dacă ştii să-l iubeşti…

Şahul dacă ştii să-l iubeşti…

el te lasă să-l descoperi în toată splendoarea lui.

El nu face deosebire între clase sociale,

la fel de bine îl joacă şi săracii şi bogaţii.

El poate fi jucat pe marginea şanţului,

la sat cu prietenii,

sau în palate strălucitoare.

El poate fi jucat de la cea mai fragedă vârstă a unui copil,

până la adânci bătrâneţe.

El  aduce cea mai scumpă comoară în sufletul omului,

euforie şi încântare fără de preţ…

nu-l poţi răsplăti…

nu ai cum…

şi cu ce…

doar să ştii să iubeşti  ş a h u l !!!

                                                                                    Eleonora Mihai

 

 

Finaluri de piese minore

Finaluri de piese minore + pion vs. piese minore (1)

Bruce Pandolfini a început sa predea sahul pentru prima oară în 1972, la un moment în care o intreaga clasa de educatori a apărut pentru a răspunde cerinţelor de instruire in şah din cauza „exploziei” lui Fischer, in lumea sahului mondial. Din 1972 până în 1977 el a predat, în medie, cincizeci de lectii private pe săptămână, iar aproximativ o treime dintre lecţiile sale s-au axat pe finaluri.

Un număr de cursuri structurate pe care le-a prezentat la diferite universităţi şi instituţii l-au forţat să-si prezinte mai concret ideile şi materialul pregatit pentru aceste cursuri, „modificat de experienţa acumulata la lecţii private şi seminarii, constituie cea mai mare parte a materialului”, în noua sa carte Endgame Workshop.
Rezultatul inseamna treizeci de lecţii, ce acoperă 251 de pagini, care introduc concepte de bază pentru finaluri, cum ar fi maturile elementare, opoziţiile, campurile critice, şi promovarea pionilor, precum şi furnizarea perspectivelor unor jucători cu experienţă în problemele finalurilor mai complexe. El scrie că, „cea mai mare din ceea ce apare aici a pregatit pentru oameni reali, cu probleme reale in problemele şahului.”
Extras din „Endgame Workshop”
(Atelierul de finaluri) de Bruce Pandolfini

Lecţia 27: piese minore şi pion vs piese minore

Piesă minoră şi pion vs. piesă minoră În acest moment suntem pregatiti să infruntam un alt set de finaluri, în care piesele minore se confrunta reciproc, dar una dintre parti are un pion suplimentar.

447)Albul castiga

Alb: Rc8, Nd8, pp b7               Negru: Rc6, Ng3

Primul pas:
scoaterea nebunului negru de pe diagonala b8 – h2
În diagrama 447, care este o poziţie familiară analizata de către Centurini, Albul are un pion periculos pe coloana calului, ajuns pe linia a şaptea.
Nebunul negrului opreste transformarea, cu regele negru ajutandu-l prin impiedicarea nebunului alb de a bloca diagonala critica b8-h2 de la c7.
Este de notat, de asemenea, că regii stau în opoziţie directă. În prima parte a soluţiei Albul găseşte o modalitate de a înlătura nebunul Negrului de pe diagonala b8-h2, începând cu

1. Bh4!

Fără îndoială, acest sacrificiu poate fi, si trebuie sa fie, refuzat, dar aceasta tactica câştiga timp pentru a transfera nebunul Albului pe diagonala a7-g1. După

 1. ………Bh2

2. Bf2    Bf4

(sau pe un alt loc sigur, pe diagonala b8-h2)
3.Ba7!   Bh2
4.Bb8 ………
şi acum Negrul trebuie să cedeze diagonala critica. Din fericire pentru Negru, nebunul Albului blocheaza pătratul de promovare. Acest lucru înseamnă că Negrul are la dispozitie o mutare pentru a plasa nebunul pe o alta diagonala defensivă, şi anume diagonala scurtă, a7-b8. Urmează

4 …Bg1,    şi după Bg3 (de exemplu)

5 …Ba7,
Albul are sacrificiul deflector 6. Bf2!,

iar pionul se va transforma în scurt timp. Daca diagonala defensivă scurtă (aici, a7-b8) ar fi fost cu un pătrat mai lunga, nebunul Negrului ar fi fost în măsură să evite fundatura şi încă sa mai tină sub supraveghere patratul b8. Din păcate pentru el, un astfel de pătrat nu există şi Albul castiga.

448) Albul castiga
Alb: R a8, Nd8, pp. b7           Negru: Rc6, Nh2

Albul pazeste deja la a7

În diagrama 448, cu regii în opoziţie diagonală,

şi regele alb pe partea „scurtă” a pionului,

Negrul nu are nici măcar posibilitatea de a repoziţiona nebunul pe cea mai scurta diagonala defensiva,

deoarece a7 este deja păzit de rege alb. Astfel,

  1. Bg5 Bg3 2. Be3 Bh2 3. Ba7 Bg3 4. Bb8 Bf2 5. Bh2

(printre altele), lasă Negrul fără resurse şi pionul se transformă.

449) Poziţia lui Centurini

Poziţia originală a lui Centurini

În poziţia originala a lui Centurini  (diagrama 449)

nebunul negru nu începea de la g3, ci de la h2, astfel încât Albul nu are manevra câştigătoare de timp Bh4.

În consecinţă, Albul trage de timp, aşteptand ca nebunul negru sa iasa din ungherul lui tihnit, destul de copt pentru a fi luat la tinta.

 Daca Negrul nu opune rezistenta, Albul câştigă cu 1. Bh4 Bf4 2. Bf2 Bh2 3. Ba7 Bg3 4. Bb8 Bf2 5. Bf4 Ba7 6. Be3 (similar cu manevra din pozitia 447).

Dar să spunem că, după 1. Bh4

Negrul încearcă o apărare mai activa,

1… Kb5,

cu scopul de a ajunge cu regele la a6, de unde acesta poate lua sub control campul a7. Albul continuă

  1. Bf2 Ka6 3. Bc5

(o mutare de aşteptare care forţeaza nebunul Negrului sa mute, şi sa de expuna)

3… Bg3 4. Be7

(cautand un eventual blocaj la c7)

4… Kb6

 (gonind înapoi ca sa pazeasca campul c7 de la c6)

  1. Bd8+ Kc6.

Am revenit în poziţia de plecare, dar cu o diferenţă: nebunul Negrului este expus capturarii, fiind acum pe g3 în loc de h2. Albul câştiga acum cu

  1. Bh4!

(forţând Negrul sa iroseasca un tempo pentru salvarea nebunului, în loc să îl folosească pentru a repoziţiona regele)

6… Bh2 7. Bf2,

şi ne-am intors la ideea câştigătoare de bază.

Sursa: http://www.chesscafe.com   https://iulianceausescu.wordpress.com/

 

Miluiește-mă Dumnezeule

Miluiește-mă Dumnezeule,
Dumnezeule mă iartă după mare mila ta
Și cu mulțimea îndurării șterge fărdelegea mea

Miluiește-mă Dumnezeule,
Mai vârtos mă curățește și-mi spală păcatul greu,
Că îmi știu fărădelegea și-mi cunosc păcatul meu.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Înaintea feței Tale Ție unuia am greșit,
Tu ești drept la judecată, iar eu nedesăvârșit.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Pentru că-n fără de lege maica mea m-a zămislit
Și cu vina strămoșească în păcate m-a născut.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Mai înainte de a fi lumea, adevărul ai iubit
Și ascunsă înțelepciune mie mi-ai descoperit.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Cu isopul pocăinței, Doamne curățește-mă,
Mai vârtos decât zăpada de păcat albește-mă.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Auzului bucurie fă-mi ca să mă înveselesc,
Oaselor mele smerite dă-le har Dumnezeiesc

Miluiește-mă Dumnezeule,
Întoarce fața Ta Doamne, să nu-mi vezi păcatele
Și cu harul îndurării cu iubire șterge-le,

Miluiește-mă Dumnezeuleee.

(priceasnă     sursa: YouTube,  Miluieste-ma Dumnezeule )

 

COLȚUL DE RUGĂCIUNE

Mama nu a renunțat să aprindă candela pentru fiul ei – asta i-a schimbat viața

27 Decembrie 2017 Fanis Mitsou Theodoridou Minuni – Vindecări – Vedenii

Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare: eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.”

Vreau să vă povesteasc despre o mamă care făcea totul pentru copilul ei, dar acesta mergea spre mai rău. Toate încercările pe care le-a făcut să-l aducă pe calea ce duce la Dumnezeu au rămas fără roade. Fiind învățătoare, vedea, cu darul lui Dumnezeu, câți copii străluciți și folositori în societate ieșeau din mâinile ei. Însă copilul ei, singurul de altfel, căruia i s-a dedicat cu totul, nu vroia să se hotărască pentru un lucru, nu își găsea un scop în viață. Tovarășiile rele l-au învățat să distrugă din temelii și să ruineze morala creștină, religia, țara.

Zile, săptămâni, luni întregi lipsea de acasă, fără să trimită vreun semn de viață. Vă dați seama ce însemna pentru mamă aceste lucruri! Cine va putea spune vreodată durerile, trudele, lacrimile unor astfel de mame care nu văd nici un progres, nici o speranță în fiii lor! Și această mamă aștepta vreo schimbare din partea fiului ei. Rugăciunea ei, tămâia care ardea, candela pe care o aprindea, toate acestea erau pentru fiul ei. Când a venit timpul ca băiatul să meargă în armată, mama s-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va redescoperi pe sine”.

Băiatul, însă, a prezentat un certificat de la psihiatru și a dobândit o amânare. Mama rămăsese la obiceiul ei: candelă și tămâie, ulei și lacrimă.

Într-o zi, fiul ei s-a întors acasă deoarece luase hotărârea să meargă la armată. „Semn bun”, spuse mama în sinea ei. A trecut tot stagiul militar. Nu a venit să o vadă nici măcar o singură dată. Mama însă nu a lăsat fără ulei și fără lacrimă colțul ei de rugăciune nici măcar o seară. Era luna mai, iar fiul ei s-a întors acasă bucuros, plin de bunădispoziție, ca și cum nu ar fi lipsit nici o zi. I-a cerut niște bani pentru a merge câteva zile la mare împreună cu câțiva prieteni. I-a dat imediat. Mama a simțit atunci că se luptă cu cineva piept la piept. Nu acesta era copilul ei. Era duhul cel rău ce trebuia biruit de Duhul lui Dumnezeu.

Au trecut 10 zile și s-au întors toți bucuroși. Au povestit noutățile lor, au mâncat, au băut cafea, iar la final fiul i-a spus mamei:

– Mamă, ți-am adus un cadou. Am zis să nu vin cu mâna goală, de data aceasta. Deschide-l să vedem dacă îți place.

– Cadou de la tine, băiatul meu, și să nu-mi placă? Mă bucur că te-ai gândit la mine.

– Deschide-l…

Mama a luat cadoul și l-a deschis. Doar ce a zărit ce era înăuntru și a înghețat. Lacrimile i s-au scurs pe obraji. Era o candelă de o frumusețe rară.

  • Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare

          eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.

Citește alte articole despre: mama, copil, calea catre Dumnezeu, darul lui Dumnezeu, tovărășiile rele, morală creștină, lacrimi, rugăciunea, tamaia, candelă, colțul de rugăciune, duhul cel rău, Duhul lui Dumnezeu, cadou, dorinta arzatoare, dragostea de mamă, fiul ratacitor

 

Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea

Sursa:

ΛΑΔΙ ΚΑΙ ΔΑΚΡΥ ΧΡΕΙΑΖΟΝΤΑΙ ΤΑ ΠΑΙΔΙΑ

 

Alegerea corectă

– povesti cu talc –

Un soldat american, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă și a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Așa că numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea și ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărții. Și ea i-a scris înapoi. Așa au început să corespondeze și, cu cât își scriau, relația lor devenea din ce în ce mai puternică.

Într-una din scrisori, el i-a scris și a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea și dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Așa că nu i-a trimis nicio fotografie.

Când s-a terminat războiul și el s-a întors în SUA, și-au dat întâlnire în New York , în Grand Central Station. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să țină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir.

Așa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână căuta o femeie cu un trandafir în mână. Vă dați seama

ce așteptări avea? Era pe punctul de a-și găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o văzuse niciodată.

Așteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat către el și… era minunată. Era dincolo de orice imaginație. Iar el s-a uitat și a văzut că ea nu avea niciun trandafir. Lângă el s-a oprit o doamnă în vârstă. Avea un trandafir în mână.

Vă puteți imagina? Tânara superbă și doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână. Și nu era frumoasă, chiar destul de urâtă și îmbătrânită. Voi ce ați fi ales?  Persoanei cu trandafirul îi știa sufletul de care se îndrăgostise. Așa că s-a îndreptat spre doamna urâtă cu trandafirul, în timp ce tânara frumoasă s-a oprit la câțiva pași de el,  l-a privit si l-a intrebat:

„- Vii cu mine soldat?”

Iar inima lui era sfâșiată. Decizii. Alegeri. S-a gândit un minut. În timp ce tânara se îndeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă: și-a continut drumul către persoana în vârstă care ținea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea și i-a zis:

„- Buna ziua”,  și a invitat-o la cină.

 Iar aceasta i-a spus:

„- Fiule, nu știu ce se întâmplă aici, dar tânara îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să țin în mână acest trandafir și mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ți spun că te așteaptă la restaurant.”

 SURSA: WWW.POVESTICUTALC.RO