Era în după amiaza unei frumoase zile de octombrie a anului 1937. Împreună cu câțiva colegi din echipa de șah a liceului Mihail Eminescu din București, ne pregăteam pentru viitorul campionat interșcolar.
Sub îndrumarea profesorului de matematică Al. Nicolescu, sufletul micului nostru cerc șahist, analizam câteva noutăți din teoria deschiderilor extrase din nu știu ce reviste procurate de curând.
În preajma noastră, erau elevi din toate clasele, unii se opreau la masa noastră de joc din simplă curiozitate, alții din plăcerea de a chibița. La un moment dat, în timpul analizelor, am sesizat faptul că, aproape lipit de masa noastră, se postase un elev firav care, cu timiditatea specifică vârstei, urmărea insistent discuțiile noastre.
Incitați de interesul pentru șah pe care-l manifesta vădit micul nostru spectator, a urmat dialogul, pe care-l redau aproximativ fidel.
- Îți place șahul, puștiulică?
- Da, îmi place, mi-a răspuns cu multă convingere foarte tânărul meu interlocutor, rămânând într-o atitudine care invita la noi întrebări.
- Și joci undeva, că pe la cercul liceului nostru nu te-am văzut până acum?
- Joc numai acasă cu fratele meu mai mic Mihai. Tata, care mi-a cumpărat un șah acum doi ani, nu știe să joace. Însă cu fratele meu mă cert mereu, că el fiind numai de 8 ani, își mai ia mutările înapoi, așa că mama, ca să ne liniștească… a pus șahul pe foc. Acum mi-am făcut altul la traforaj și jucăm în grădină dar aș vrea să joc șah adevărat.
Este lesne de înțeles că mărturisirile băiatului, spuse cu multă amărăciune în glas dar și cu o vizibilă doză de dârzenie, ne-a impresionat, astfel că întrebarea-cheie a căzut de la sine prin gura profesorului Al. Nicolescu.
- Cum te cheamă pe tine?
- Numele meu este Bălănel Ion și sînt elev în clasa I, aici la liceu.
A urmat apoi o discuție mai puțin protocolară și în mod firesc, bucuros de noua descoperire, îndrumătorul nostru l-a invitat pe micul Ionel să joace cu mine câteva partide pentru testarea cunoștințelor sale șahiste, după care excepționalul său talent a pornit pe drumul valorificării.
Așa l-am cunoscut pe Ion Bălănel, viitorul campion al României.
Ing. C. Ștefaniu
Sursa: Almanah 1985 – Planeta șah, pag.158