Postul Sfintelor Pasti

incepe anul acesta pe 2 martie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Postul Sfintelor Pasti – felul postirii

In primele secole, unele persoane posteau doar in Vinerea Patimilor, altele doua zile inainte de Pasti, altii o saptamana, in vreme ce unii posteau opt saptamani.

La sfarsitul secolului al III lea, Postul Sfintelor Pasti a fost impartit in postul prepascal (Postul Paresimilor) care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata acestui post sa fie de sapte saptamani, durata prezenta si astazi.

„Conform traditiei stabilite cu timpul in Biserica, in cursul Postului Mare se posteste astfel: in primele doua zile (luni si marti din saptamana prima) se recomanda, pentru cei ce pot sa tina, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare pana spre seara, cand se poate manca putina paine si bea apa; la fel in primele trei zile (luni, marti si miercuri) si ultimele doua zile (vinerea si sambata) din Saptamana Patimilor. Miercuri se ajuneaza pana seara (odinioara pana dupa savarsirea Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite), cand se mananca paine si legume fierte fara untdelemn. In tot restul postului, in primele cinci zile din saptamana (luni-vineri inclusiv) se mananca uscat o singura data pe zi (seara), iar sambata si duminica de doua ori pe zi, legume fierte cu untdelemn si putin vin. Se dezleaga de asemenea la vin si untdelemn (in orice zi a saptamanii ar cadea), la urmatoarele sarbatori fara tinere (insemnate in calendar cu cruce neagra): Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul (24 februarie), Sfintii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, inainte-serbarea si dupa-serbarea Buneivestiri (24 si 26 martie), precum si in ziua Sfantului Gheorghe (23 aprilie), iar dupa unii si in Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) si in Duminica Floriilor se dezleaga si la peste (cand insa Bunavestire cade in primele patru zile din Saptamana Patimilor, se dezleaga numai la untdelemn si vin, iar cand cade in vinerea sau sambata acestei saptamani, se dezleaga numai la vin)”. Parintele Prof. Dr. Ene Braniste – (Liturgica Generala, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1993).

Postul Mare era tinut cu rigozitate

Canonul 69 apostolic osandea cu excomunicarea pe credinciosi si cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, in cazul in care acestia nu tineau Postul Sfintelor Pasti. Erau acceptate exceptiile, doar in caz de boala.

Liturghia din Postul Sfintelor Pasti

Liturghia, avand un caracter de sarbatoare si bucurie, iar Postul Sfintelor Pasti fiind un timp al infranarii, Sfintii Parinti au randuit ca in perioada acestui post sa nu se savarseasca Sfanta Liturghie decat sambata si duminica. In celelalte zile se poate oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se oficiaza nicio Liturghie. Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a luat fiinta datorita dorintei unor credinciosi de a se impartasi si in cursul saptamanii. Amintim ca in cadrul acestei Liturghii, Sfintele Daruri sunt sfintite la Liturghia oficiata duminica, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor sunt oferite credinciosilor spre impartasire. Potrivit randuielii de postire a Bisericii, in zilele de rand din Postul Mare, se ajuneaza pana la apusul soarelui,  iar impartasirea se face seara dupa Vecernie.

In sambetele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor – Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in Saptamana Patimilor, joi si sambata, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

„Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea”.

Adrian Cocosila

Sursa:https://www.crestinortodox.ro/post/postul-sfintelor-pasti-99215.html

Acu! să vă văd…2*

Exerciții de dicție:

Spuneți repede și fără întrerupere expresiile următoare.

Poate lua și forma unei întreceri între diverse persoane, copii sau juniori:

Ştiu că ştii că ştiuca-i ştiucă
Dar mai ştiu că ştiuca-i peşte
Şi că ştiuca se mănâncă
Şi că ştiuca se prăjeşte.

Cupă cu capac, capac cu cupă.

Când am zis c-am zis c-om zice,
că tu zici c-am zis c-om zice,
nici n-am zis c-am zis c-om zice ,
da tu zici c-am zis c-om zice.

Sursa: internet

Acu’ să vă văd! 1*

1.Un caricaturist care caricaturizează caricaturi caricaturistice nu poate caricaturiza caricatura sa.

2.Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se descocostârcăreau şi alţi cocostârci nedescocostârcăriţi, ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.

3.Cosaşul Saşa când coseşte, cât şase saşi saşul coseşte.
Şi-n sus şi-n jos de casa sa, coseşte saşul şi-n şosea.
Şi şase case Saşa-şi ştie.
– Ce şansă!… Saşa-şi spuse sieşi!

Învață să stăpânești timpul

și vei putea – orice ai face, indiferent de tipul de greutate care te apasă, fie că este vorba de o furtună, fie de o tragedie sau doar de confuzia în care trăim neîncetat – să stai liniștit, nemișcat în prezent, față către față cu Dumnezeu, tăcând sau vorbindu-I.

Dacă folosești cuvinte, atunci îi poți aduce lui Dumnezeu tot ceea ce este în jurul tău, toată furtuna. Dacă taci, te poți odihni în „ochiul” tornadei, în calmul de-acolo, însă lăsând furtuna din jur să urle, în timp ce tu te afli acolo unde se află și Dumnezeu, în singurul punct de statornicie deplină.

Însă acest punct nu este unul în care nu se întâmplă nimic. Este punctul în care toate tensiunile opuse se întâlnesc și sunt echilibrate una de cealaltă și sunt ținute de mâna puternică a lui Dumnezeu…

Cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, la scurt timp dupa hirotonirea mea, am fost trimis înainte de Crăciun la casa unei bătrâne doamne. Această femeie a venit să mă vadă dupa prima mea slujbă ca preot și mi-a zis: „Părinte, aș dori să mă sfătuiți în legatură cu rugăciunea”. Iar eu i-am spus: „Desigur, întreabă pe cutare și pe cutare”.

Ea mi-a zis: „În toți acești ani i-am tot întrebat pe oamenii care sunt faimoși pentru priceperea pe care o au despre rugăciune, iar ei nu mi-au dat nici un răspuns concret, așa că m-am gândit că, de vreme ce probabil că nu știți mare lucru despre asta, s-ar putea să dați întâmplător peste răspunsul corect”.

Iată o situație foarte încurajatoare!
Am spus deci: „Care este necazul dumneavoastră?” Bătrana mi-a zis: „În ultimii paisprezece ani am spus rugăciunea lui Iisus aproape în permanență, și niciodată nu am simțit prezența lui Dumnezeu în vreun fel”.

Atunci mi-a scăpat exact ceea ce gândeam: „Dacă vorbiți întruna, îl lipsiți pe Dumnezeu de prilejul de a mai spune și El ceva”. Ea mi-a spus: „Ce să fac atunci?”
Iar eu i-am răspuns:

„Duceți-vă în camera dumneavoastră după micul dejun, aranjați-o adecvat, plasați-vă fotoliul într-o poziție strategică, care va lăsa în spatele dumneavoastră toate colțurile întunecate ce există întotdeauna în camera unei bătrâne, în care lucrurile sunt împinse astfel încât să nu fie văzute.

Aprindeți-vă candela înaintea icoanei pe care o aveți, și mai întâi de toate cercetați cu atenție camera în care vă aflați. Apoi luați-vă andrelele și pentru cincisprezece minute împletiți înaintea feței lui Dumnezeu, dar vă interzic să rostiți vreun cuvânt de rugăciune.

Vedeți-vă de împletit și încercați să vă bucurați de pacea din camera dumneavoastră”.
Nu era sigură că i-am dat un sfat foarte evlavios, dar l-a primit totuși. După un timp a venit să mă vadă și mi-a spus: „Știți, are efect”. Am întrebat-o:

„Ce anume are efect, ce s-a întâmplat?”, pentru că eram foarte curios să știu cât de bun a fost sfatul meu. Iar ea mi-a zis:

„Am procedat exact așa cum m-ați sfătuit. M-am trezit, m-am spălat, mi-am pus camera în ordine, mi-am luat micul dejun, m-am întors, m-am asigurat că în cameră nu era nici o neorânduială care m-ar putea deranja, după care m-am așezat în fotoliu și m-am gândit:

„Oh, ce bine, am la dispoziție cincisprezece minute în care pot să nu fac nimic fără să mă simt vinovată din cauza asta!” și am privit în jur și pentru prima dată în ani de zile m-am gandit:

„Dumnezeule, în ce cameră frumoasă trăiesc eu – o fereastră care dă spre o grădină, o cameră într-o formă frumoasă, cu destul spațiu la dispoziție, și cu toate aceste lucruri pe care le-am adunat de ani de zile”.”
Apoi adăugă:

„M-am simțit atât de tăcută, întrucât camera era atât de liniștitoare. Era acolo un ceas care ticăia, dar nu strica liniștea, ticăitul lui doar sublinia faptul că totul era nemișcat, iar după un timp mi-am amintit că trebuia să împletesc înaintea feței lui Dumnezeu, așa că m-am apucat de împletit.

Și am devenit tot mai conștientă de liniște. Andrelele atingeau brațele fotoliului, ceasul ticăia liniștitor, nu era nimic pentru care să fii preocupat, nu aveam nici o nevoie să-mi încordez atenția, iar apoi am simțit că această liniște nu era doar în mod simplu o absență a zgomotului, ci una care avea un conținut.

Nu era absența a ceva, ci prezența a ceva. Liniștea avea o densitate, o bogăție, și începu să mă cuprindă. Liniștea din jur începea să vină și să întâlnească liniștea din mine”…
După aceasta a mai trăit vreo zece ani (a murit la 102 ani) zicând că oricând putea afla liniștea dacă tăcea și se liniștea ea însăși:

„Mă aflu în prezența lui Dumnezeu, ce bucurie, hai să stăm liniștiți!

Mitropolitul Antonie de Suroj