Categorie: Poezii

miercuri, 8 februarie 2012

Gânduri – aripi pentru un suflet pierdut
vise pentru ochi ce nu-și mai amintesc ce-au văzut
orizont ca o fată morgană doresc să ating
Speranța – făclie ce nu vreau prin vorbe ce dor să sting.

Fericire ce am dar…uit să trăiesc
zorile unei noi zile ce nu știu să iubesc
Durere-n cascadă ce-n mine tot țin
doar vocea ta reușește s-alunge al meu chin.

O picătură din nectar de zei de aș putea avea
spre noi Orizonturi aș învăța a zbura
Pe foaie aștern din nou idei făr* de sens
sunt un fir de praf într-un ocean de trăiri. Intens.

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor

luni, 6 februarie 2012

Rotații într-un fulg rătăcit
amețesc și uit de ce am zâmbit
flori de gheață îmi prind inima-n buchet
ultima oară am valsat sau am dansat menuet?

cercul polar în lumina lunii pare străin
lacrima zeilor îmi pare amar pelin
albul nu cred că este culoarea mea
din veșnicia unui vis continui a zbura.

plutesc într-o letargică simțire
Speranța a dispărut prin nămeți
sunt ca o imagine-n sticlă făr*de trăire
iar rotațiile unui fulg îmi alungă tristeți.

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor

Te-am chemat prin gânduri
așteptând s-apari
albe vise între rânduri
scrise de un Timp hoinar…

te-am chemat din Curcubeu
când pluteam prin nori
mă rugam lui Dumnezeu
să exiști! spre mine să zbori.

te-am chemat de veacuri
neprimind răspuns
ale inimii mele leacuri
în a ta inimă s-au ascuns.

te-am chemat de-o viață
acum însă ai apărut
ai adus Speranță
mulțumesc! că te-am cunoscut.

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

luni, 16 ianuarie 2012

Privesc în jur și mă-nfior
rătăciți făr de ideal în al Universului decor
văd oameni ce identitatea și-au pierdut
într-un ocean de lacrimi au rămas făr de trecut.

mă întreb atunci făr să clipesc
ce drept am eu să mai trăiesc
între trecut prezent sau viitor
dacă sentința e aceeași: o să mor?!

și atunci gândind un pic mai mult
încerc iureșul mulțimii să-l ascult
poate acolo undeva
cineva-mi dă răspunsul la întrebarea mea?!

nu sunt Nimic în Univers
iar Timpul făr de mine va fi șters
iar clepsidra celor mulți
nici măcar tu nu vei mai vrea să o asculți.

atunci cuvintele închid
rămân un clopot într-un vid
aș vrea doar un gând a exprima
te rog, te rog nu mă uita!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Oftatul sufletului împrăștie scrumul amintirii
inima-mi e acoperită de praful iubirii
gândul se pierde în ceața lacrimii pierdute
privirea rătăcește în zări necunoscute…

nu-mi amintesc: cine sunt eu?
aud doar ecoul întrebării pentru Dumnezeu
mă rog ca pentru o secundă să mă regăsesc
să pot nu doar visa Edenul ci să te întâlnesc.

în pactul meu cu stele și cu Sori
accept că am un cer albastru dar… cu nori
dar nu renunț la clauză: eu vreau să zbor
chiar dacă voi fi cuc ce singur va trebui să mor.

adaug și un codicil: să nu uit a iubi!
promit că pentru asta voi învăța zâmbi
dar ceea ce nu pot s-accept nicicând
că TU vei uitat vreodată din al meu gând.

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Era odată un broscoi
în lanul de trifoi
și se întrebă filozofal
de ce nu sunt un falnic cal?

de ce nu-s alb și înaripat?
de ce nu zbor spre stele?
de ce nu-s neînfricat?
de ce tremur de umbrele mele?

și tot gândind și cugetând
văzu în zare o broască
ce îi plăcu văzând-o alergând
și tare își dori să o cunoască.

Morala:
Nu cere ce nu poți avea
așteaptă căci fără să-ți dai seama
dintr-un trifoi apare … ea
și îți va alunga teama.

Versuri, Cristina Bădulescu- Foișor