Mereu ne intreaba lumea, dar de ce copiii au atatea probleme? De ce au atatea emotii la competitii? De ce atat de multa lipsa de incredere in fortele proprii? Doar nu s-au nascut asa!
Evident ca nu. Toate problemele lor psihologice isi au radacina undeva. Se stie ca totii copiii au frustrari foarte mari pentru faptul ca sunt mici, sunt neputinciosi de multe ori, ei mereu trebuie sa faca ce le spun adultii. Asadar mereu vor sa demonstreze ca ei pot, ca ei sunt puternici, ca ei sunt cei mai buni in orice fac. Aceasta frustrare putini parinti incearca sa o diminueze dandu-le cat mai mare putere de decizie in situatiile care ii privesc pe ei.
Un exemplu este participarea la cursurile de sah. Unii parinti se gandesc ca da, este o alegere buna pentru dezvoltarea lor , asa ca ii iau pe sus si ii aduc la sah. Vor nu vor, stiu nu stiu despre ce este vorba, se trezesc in fata tablei de sah. Unii vin foarte revoltati si zic din start nu sahului, pentru ca nu a fost decizia lor sa fie adusi acolo, pentru ca nu stiu ce vor si ce se cere de la ei.
Parintii se tem sa ii intrebe pe copii daca vor ceva sau nu, de teama ca raspunsul lor ar putea sa nu fie cel dorit, si ca ar putea sa le faca rau lasandu-i pe ei sa decida. Suntem total de acord cu ei, decizia unui copil mic nu poate fi cea mai buna pentru el. Dar el trebuie totusi sa isi asume si acest rol, nu? Vrem sa cladim personalitati puternice. Atunci ce este de facut?
Putem sa il intrebam pe copil daca vrea la sah sau nu. Chiar daca are doar 4-5 anisori. Dar el trebuie intrebat dupa ce este informat corect despre ce inseamna sahul. Sa ii se explice ca sahul poate fi distractiv, ca nu este nici o problema sa mai pierzi uneori, ca este un joc cu regi si regine, caluti si pionasi, ca sahul a fost creat pentru imparati si conducatori ai lumii, ca este un joc interesant.
Apoi trebuie sa ii se explice foarte frumos cum sahul ii ajuta creierasul sa devina mai inteligent, cum sahul il va ajuta sa fie mai bun la teme si la scoala, cum sahul il va ajuta sa fie un om mai bun. Nu cred ca un copil ar zice nu la toate acestea, fara sa incerce. Daca zice nu, trebuie cautata problema , ce temere are. Unii copii refuza sa mearga la cursuri de teama de necunoscut, de teama de colectivitate, de nou. Trebuie depistata problema lor, motivul pentru care zic nu.
De asemenea, unii parinti intra in extrema cealalta, si din dorinta de a crea o personalitate independenta, il lasa pe copil sa ia mereu singur deciziile. Fara a incerca sa il convinga, fara a ii prezenta in masura cea mai protrivta lucrurile. Si copilul zice senin ca nu.
Uneori zice nu si fara sa stie de ce, dar trebuie sa mai zica din cand in cand si nu, asa-i? Caci doar el e responsabil si ia decizii, si pentru acest gen de copii este o placere sa isi arate superioritatea zicand mai mult nu decat da. Mai ales zic nu cand nu sunt informati si nu stiu ce este acel lucru. “Nu stiu” de cele mai multe ori pentru ei este un simplu “nu”.
Sa revenim acum la problemele miciilor sahisti. Ei stiu cu ce se mananca sahul, le place, sunt chiar pasionati si vor sa joace competitii. De ce au emotii?
Au emotii pentru ca nu au incredere in fortele lor proprii. Au emotii din dorinta extrema de castig, de a arata lumii (adica parintiilor caci ei sunt universul lor la varste fragede) ca ei sunt cei mai buni. De ce au nevoie sa le arate parintiilor asta?
Este simplu. Pentru ca isi doresc toata dragostea si toata atentia parintiilor. Pentru ca le este teama in subconstientul lor, ca altul sa le fure aprecierea si implicit dragostea parintiilor lui. Pentru ca multi parinti fac comparatii intre copii, pentru ca multi parintii de fata cu proprii lor copii fac observatii despre alti copii de orice natura, de bine sau de rau.
Copiii par absenti la aceste discutii dar ei inregistreaza tot. Ei aud cand ziceti de un cpil ca este slab, de un copil ca este bun, ca este altul ca este nu stiu cum. Auzind aceste comparatii, el incepe sa se compare pe el cu fiecare dintre ei. Constient sau inconstient. Comparandu-se, ii e teama sa nu fie mai prejos.
Ii e teama ca parintele sa nu il judece, sa nu fie nemultumit de el, sa nu rateze. Si uite asa apar emotiile si teama de esec. Uneori parintii nu compara neaparat copiii intre ei. Dar discuta critic la adresa altor oameni. Aceste critici sunt inregistrate de copii, iar ei incep sa compare. Sa se compare pe ei cu x, cu y.
Am auzit parinti care de fata cu copiii lor la competitii spuneau ” noi nu suntem asa de pregatiti, stim ca nu suntem asa de buni, jucam si noi asa pentru experienta “. Mai poti spera ca copilul tau sa aibe un rezultat bun, daca din start il plasezi undeva, ii spui ca nu este suficient de bun?
La varste fragede se pot petrece minuni. Copii incepatori dar cu un psihic de invingator, increzatori in ei si dornici de castig, ajung sa se impuna in fata unor jucatori mult mai experimentati si mai buni. Daca tu nu poti sa ii oferi copilului tau incepator sau mai slab pregatit tonusul acela de invingator, concursul pentru el este deja pierdut.
De asemenea, unii parinti creaza presiune si emotii pe copil, desi il incurajeaza foarte mult, prin faptul ca arata cat de mult ii pasa de rezultatele lui. O exagerare a acestei dorinte de castig din partea parintelui aduce presiune pe copil. El vrea sa isi multumeasca parintele si incepe sa joace cu teama de esec.
Unii parintii sunt mult prea implicati, au emotii pentru copiii lor si le transmit si copiiilor. Incercati sa mascati asta. Fiti zambitori si prietenosi cu ei, explicatiile ca nu este nici o tragedie daca pierd, ca si infrangerea face parte din joc.
Ca cel mai bine ar fi sa castige si ei sa faca tot ce pot pentru asta, dar ca daca nu se intampla nu este nici o tragedie. Sa nu treaca nici in extrema in care cred ca eh, nu trebuie sa fac nici un efort, nu e nimic daca pierd. Trebuie ca ei sa fie motivati sa lupte, dar sa nu exagereze in dorinta asta de castig.
Lipsa de incredere si participarea la competitii sub presiune, creaza personalitati frustrate, oameni care mereu vor avea probleme de incredere oriunde si in orice s-ar implica – viata sociala, munca sau viata sentimentala. Haideti sa ii ajutam pe acesti copii minunati, pentru ca toti copiii care practica si indragesc sahul sunt copii inteligenti, copii cu mare potential, copii care candva vor creste si vor fi lideri si conducatori.
Cateva sfaturi pentru parinti:
- Nu discuta niciodata in preajma copilului tau (fie si cand el pare ca se joaca intr-un coltisor) despre cum sunt altii copii. Ideal ar fi sa nu fie martor la critici de nici un fel la adresa nimanui.
- Nu spune niciodata ca tu stii ca el e slab, putin pregatit, ca nu poate, de fata cu el.
- Nu il critica inainte de competitie si nu il stresa cu multe intrebari si sfaturi inainte de partida.
- Daca se poate, inainte de a incepe runda, ia-l deoparte fata de ceilalti copii si plimba-l putin, incurajeaza-l putin dar fara a arata ca te intereseaza prea mult de partida lui. Nu face mare caz din asta.
- Nu ii arata niciodata copilului ca tu esti stresat de partida lui. Ai grija la semnele care te pot trada!
- Intampina-l cu zambetul pe buze indiferent de rezultatul obtinut si incurajeaza-l, explicandu-i ca el este mai bun acum decat era cand a intrat la partida, ca orice experienta te face mai bun.
- Dupa partida, sfatuieste-l sa se gandesca unde a gresit si sa incerce sa isi corecteze greselile.
- Nu ii spune niciodata copilului ca nu este in stare sa faca ceva, sau nu ii spune ca este ultimul sau pe ultimul loc la ceva.
- Nu felicita in mod exagerat alti copii in preajma lui, pentru a nu simti ca tu ii apreciezi pe ceilalti mai mult ca pe el.
- Daca auzi ca antrenorul ii spune cuvinte ca: nu esti in stare, nu esti bun, nu poti, esti ultimul, sau jigniri la adresa lui poate este cazul sa schimbi antrenorul. A nu se confunda criticiile pozitive legate strict de partida cu cele legate de personalitatea copilului.
- Nu critica niciodata antrenorul de fata cu copilul tau, chiar daca esti nemultumit de anumite aspecte. Intai regleaza-le cu el. Altfel copilul isi va pierde increderea in antrenor si implicit increderea in fortele proprii.
- Daca schimbi antrenorul, nu ii spune niciodata copilului ca antrenorul acela nu era suficient de bun pentru el, pentru ca atunci copilul va fi neincrezator si cu actualul antrenorul si asta ii va afecta evolutia.
In concluzie, dragi parintii, daca doriti ca copilul dumneavoastra sa aiba un psihic puternic, nu uitati ca orice gest, orice privire, orice cuvant poate sa fie deosebit de important pentru el.
