Catedrală

Vineri, 8 iulie 2011

În mâini țin Catedrala unui suflet pur,
ce l-am primit în dar acum… mult timp
și chiar de uraganul Vieții a trebuit să-ndur,
îl voi returna… ca pe un fulg de nea acolo pe Olimp.

În suflet e altarul meu de vise,
acolo îngenunchez în nopți târzii
și încerc să completez cu roz file nescrise,
în Biblia unei existențe mult prea cenușii…

Icoana prețioasă-i…, doar o clipă,
aceea ce cu siguranță nu o pot capta,
clepsidra-i plină de momente de risipă.
TE ROG permite-mi s-ating cu o privire Liniștea.

Versuri,  Cristina Bădulescu – Foișor

Între 2 clipe

Marți, 5 iulie 2011

Moment sau clipă sau scânteie,
idei ce încerc a transpune în crâmpeie,
speranțe, vise, întrebări
împrăștiate-n cele patru zări…

Prezent, trecut sau cin” să știe
Să fi fost eu sau poate tu în astă erezie,
Zâmbesc deci sunt și ești tu,
Poate acesta-i al vieții atu?!

Apa Vieții trece peste noi,
spălând al sentimentelor noroi,
rămânem puri chiar de-n adânc
clipă ne-a fost ”împrumutată” de un prunc…

Între clipe și Stări trecură veacuri,
aceeași noi tot căutând ale durerii leacuri
și cred că doar rostind un simplu : te iubesc!
puteam clipa pentru eternitate să opresc…

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

VISE DE GRANIT

luni, 13 iunie 2011

De la o vreme am vise de granit,
ce dintr-un labirint de neîmpliniri s-au ivit,
de la o vreme am valiză de Stări
ce am strâns prin ale vieții gări.

Din vise construiesc temelii,
pentru palatul ce mîine mă așteaptă,
iar Stările ce pentru voi sunt jucării,
simt că vor reuși în casa Timpului să încapă.

Iar temeliile mă vor înrădăcina
în ale Universului spații de iubire,
iar florile pe drumul meu vor aclama
Stările mele de extremă fericire.

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Sfoara de fum, basm popular suedez

Data: 13 Oct 2010
Autor: AnideScoala.ro Broasca ţestoasă avea o fiică. Frumoasă, foarte frumoasă!
Într-o zi, mama îi spuse:
– Copila mea, a venit timpul să te mărit. Dar să ştii, n-am să te dau decât după un bărbat înţelept. Unuia care va şti, de pildă, să lege o gramadă de apă… – Vai, vai, vai! oftară celelalte animale. Cum e cu putinţă una ca asta?
 Ei, dar tânara broască ţestoasă era foarte, foarte frumoasă.
– Aş vrea să-i fiu soţ, spuseră pe rând: hipopotamul, puiul de maimuţă, şarpele boa, elefantul, zebra.

Dar grămada de apă? Cum să legi grămada de apă?
Lemurul nu zise nimic. Dar se vedea că se gândeşte adânc la ceva.
Încercară: hipopotamul, puiul de maimuţă, şarpele boa, elefantul şi zebra. Dar nici unul n-a reuşit să lege în vreun fel o grămadă de apă. Fiecăruia broasca ţestoasă îi spunea:
– Nu vei fi soţul prea frumoasei mele fiice.

Lemurul care până atunci a tot tăcut şi s-a tot gândit, zâmbi deodată şi o întrebă pe broasca ţestoasă:
Îmi făgăduieşti că voi putea să mă însor cu fiica ta, dacă voi izbuti să leg o gramadă de apă?
  Mai încape vorbă? Ai cuvântul meu! spuse broasca ţestoasă.
–  Uite ce e: am uitat să-mi aduc sfoara de acasă, vorbi agale lemurul. Mamă broască ţestoasă, poftim luleaua mea. Te rog să-mi faci o sfoară din fumul ei albastru. Atunci îţi voi aduce degrabă o grămadă de apă. Mă întelegi, trebuie să am cu ce să o leg.

Faţa broaştei ţestoase se lumină. Îl duse pe lemur la fiica sa şi-i spuse:
-Acesta va fi soţul tau!
Hipopotamul, elefantul, şarpele boa, puiul de maimuţă şi zebra strigară care mai de care:
– Dar nu-i drept! Lemurul nici n-a încercat măcar să lege apa!
– E adevărat că lemurul nici n-a încercat să lege apa, dar el şi-a dat seama, numai el a înţeles că nu se poate lega o grămadă de apă, după cum nu se poate face sfoară din fum. El s-a dovedit astfel a fi cel mai isteţ dintre voi.

În româneşte de Theodor Holban

SURSA:http://www.anidescoala.ro/Sfoara-de-fum-basm-popular-suedez.html

 

Bancuri pentru copii, sâmbătă 24.08.2019

– De ce cârâie cioara când zboară?
– Schimbă viteza.

Soţia pleacă în delegaţie, în interes de serviciu.
Soţul îl trezeşte pe copilaş de dimineaţă, îi pregăteşte micul dejun şi îl ia de mână să îl ducă la grădiniţă.
La grădiniță, educatoarea îi spune că acest copil îi este necunoscut.
Îl duce la o a doua grădiniţă şi la a treia.
Când ies de la a patra grădiniţă, copilul îi spune:
– Tăticule, încă o grădiniţă şi eu astăzi chiar că întârzii la şcoală…

Un tătic cu băiețelul la cinema văd un film cu indieni.
– De ce se vopsesc pe față, tati?
– Se pregătesc de război, fiule.
Într-o dimineață…
– Tati, tati, hai să ne facem valizele și să plecăm repede!
– De ce?
– Pentru că mama se pregătește de război!

99 De glume și bancuri pentru copii (pe care nu le-ai mai auzit)


 

Ascensiune spre mine

Joi, 9 iunie 2011

Cobor încet, încet spre o mică stea,
o zăresc clar deși e adânc în inima mea,
mână întind și încerc să o ating,
dar e ca un foc ce nu pot să-l sting.

Ochii închid și refuz să gândesc,
pacea steluței vreau să pot să iubesc.
Viziuni boreale-mi cântă în șoapte
și încet, încet cobor spre labirintul din noapte.

E liniștea dinainte de furtună,
sau poate doar partea întunecată de Lună.
E singurătatea unui pui de cuc
și simt dorul și vreau să mă duc…

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Glumă, vineri 23 august 2019

Tatăl este chemat la școală:
– Fiul dumneavoastră a desenat pe bancă o muscă, foarte reală, și mi-am zdrobit pumnul încercând să o omor.
– Ha! Să mă fi văzut pe mine, când am intrat în baie și văzând în cadă un crocodil pictat, de frică, am ieșit printr-o ușă pictată…

99 De glume și bancuri pentru copii (pe care nu le-ai mai auzit)

De ce?

Frunze se leagănă în vânt
ca umbra mea pe ăst” Pământ.
Ploaia ce cade le tocește ușor,
ca larima mea aducătoare de dor.

Păsări ciripesc pe un ram,
Ca sunet de ploaie ce bate la geam.
Curcubeu ce aștept rămâne ascuns,
Poate raza de Soare îmi aduce răspuns.

De ce ne întristăm cât încă trăim,
de ce stăm încruntați în loc să zâmbim.
De ce ne ferim a scrie poezii,
de ce refuzăm să păstrăm sufletele de copii?

Trăiesc deci exist a spus cineva,
visez deci trăiesc spune inima mea.
Aștept deci mai sper de aceea exist,
exist deci iubesc și asta este absolutist.

Dar totuși DE CE? și pentru cât Timp?
Aș vrea ca viața să fie doar anotimp
Colorat zgomotos și extrem de agil,
să nu fiu doar o frunză pe un ram fragil.

Versuri, Cristina Bădulescu –Foișor