Etichetă: Bădulescu – Foișor

miercuri, 16, ianuarie 2013

Legați prin fire nevăzute
de un destin necruțător
suntem imagini prea tăcute
torturate de al iubirii dor.

Magneți separați de o lume
frunze ce din aceeași salcie cădem
același val ne transformă în spume
și doar în vise un țărm al fericirii noi vedem…

Lacrimi îmi picură pe filă
tu ai plecat și Universul e pustiu
mă simt încarcerată într-o bilă
iar sufletul parcă nu îl mai simt viu.

Ce rost mai e în astă viață?
copii ce pleacă, mame ce tot mor,
nimeni nu ne trimite vreo povață
cum să eliminăm cuvântul dor?

Versuri: Cristina Bădulescu- Foișor

duminică, 30 decembrie 2012

Castel din lacrimi construiesc
pentru eternitate
încerc cu amintiri să îl zidesc
să pot ieși apoi din el… cu demnitate!

În loc de geamuri pun oglinzi din curcubeu
să reflectez… o viață
iar ușa-i o cascadă din sufletul meu
și sper să închidă trecutul în petale de gheață.

Să pot ieși fac repede un pod
din gânduri de iubire
și nu privesc în jos dacă în năvod
rămân prinse toate ale mele suspine…

Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor

(de sus în jos fără sfârșit 🙂 )

Posted by Eleonora – Antonia MIHAI on Ianuarie 01, 2020

Luna șoptește în zorii de zi
Astăzi cineva îți va dărui poezii.
Muntele, marea-l dezmiardă ușor
Unde te-ai dus?

Lasă-mă să-ți cânt un cântec de dor.
Tu îmi zâmbești
Într-o scoică ascult ale tale povești.

Anii nu-i număr
Nimic viitorul nu poate schimba
Împreună de mână vom atinge a Fericirii stea!

Pentru zile, ani, vieți…

există zile de-nceput în ani de pribegie
există clipe de debut ce-aș vrea să-ți dedic ție…
există ani ce trec ca-n vis și poate în uitare
există sigur Paradis și asta-n fiecare.

există zâmbet în tristeți când Luna ne vorbește
există stele și noi vieți când Soarele clipește,
există undeva un… noi chiar dacă nu-i vizibil
există Universul ”DOI” și este… indivizibil…

Versuri:Cristina Bădulescu – Foișor (vineri, 28 septembrie 2012)

Luni, 9 iulie 2012

Atât de departe și totuși împreună
zgomotul apei ce lovește țărmul arid
liniștea nopții a vacarm îmi sună
sunt doar eu iar pe inimă a apărut un nou rid…

atât de departe sunt Sorii de noi
și totuși strălucesc și luminează
uneori uităm de-nălțimi și rămânem în noroi
și Luna e cea care ne binecuvântează…

atât de departe și cu vise în ghiozdan
Umbre-n Lumină sau raze-n uragan
clipele trec iar și iar… în surdină
suntem amintiri ce viitorul încet le elimină…

atât de departe suntem de Adevăr
să fie real sau poate doar o himeră
mereu te aștept ca pe-o floare de măr
ce întind mâna să culeg dar… rămân cu frunza mizeră.

Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor

sâmbătă, 16 iunie 2012

Zona liberă de gânduri
cercuri de idei în vârfuri
Speranțe ce cresc în pustiu
sufletul meu în spirală mereu viu…

spațiu vital… în Orizont
neputințe mă țin agățată de-un nor
cuvinte ce-s ca un ac bont
nu pot să leg în ”aripi” pentru ZBOR.

sunt eu? sau poate că nu
mereu în continuă transformare
sunt tu? sau poate că nu
în ziua ce vine mă pierd …în uitare!

aștept un miracol sau poate doar Semn
mă ating arzând ca o bucată de lemn
uitată de lume în ăst* Univers
cenușa-mi îndrumă cărarea de mers…

Versuri: Cristina Bădulescu-Foișor

marți, 14 februarie 2012

Între zăpadă și soare e un Univers
între vis și poezie stă al meu umil vers
între noi gândurile se împletesc în fuior
Emoția atingerii mărește al meu dor…

Între noi sunt Sahare și vieți
Între noi sunt nopți dar nu și dimineți
între noi e pustiu într-un ocean de rătăciri
și nu vom mai fi vreodată ai Galaxiei miri…

Între noi dorințe se pierd în tăceri
între noi e mereu iarnă făr*de primăveri
între noi suntem noi într-un etern Infinit
pentru noi altcineva un Destin a ursit…

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor

miercuri, 8 februarie 2012

Gânduri – aripi pentru un suflet pierdut
vise pentru ochi ce nu-și mai amintesc ce-au văzut
orizont ca o fată morgană doresc să ating
Speranța – făclie ce nu vreau prin vorbe ce dor să sting.

Fericire ce am dar…uit să trăiesc
zorile unei noi zile ce nu știu să iubesc
Durere-n cascadă ce-n mine tot țin
doar vocea ta reușește s-alunge al meu chin.

O picătură din nectar de zei de aș putea avea
spre noi Orizonturi aș învăța a zbura
Pe foaie aștern din nou idei făr* de sens
sunt un fir de praf într-un ocean de trăiri. Intens.

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor

luni, 6 februarie 2012

Rotații într-un fulg rătăcit
amețesc și uit de ce am zâmbit
flori de gheață îmi prind inima-n buchet
ultima oară am valsat sau am dansat menuet?

cercul polar în lumina lunii pare străin
lacrima zeilor îmi pare amar pelin
albul nu cred că este culoarea mea
din veșnicia unui vis continui a zbura.

plutesc într-o letargică simțire
Speranța a dispărut prin nămeți
sunt ca o imagine-n sticlă făr*de trăire
iar rotațiile unui fulg îmi alungă tristeți.

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor