Urmați pe Hristos și înlăturați toate deșertăciunile lumii

1. ”Cel ce Îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric”, zice Domnul (Ioan 8, 12).

Acestea sunt cuvintele lui Hristos, prin care suntem îndemnați să urmăm viața și purtarea Sa, dacă voim să să fim cu adevărat luminați și să scăpăm de orbirea inimii.

Cea mai înaltă trudă a noastră deci să fie aceea de a gândi adânc la viața lui Iisus Hristos.
Învățătura lui Hristos întrece toate învățăturile Sfinților și cine ar avea duhul Lui, acela ar afla într-însul mana cea ascunsă.

Dar se întâmplă că mulți, dintr-o obișnuită ascultare a Evangheliei, simt o prea mică dorință sfântă, fiindcă nu au duhul lui Hristos.

Cine însă voiește să priceapă întru totul și să guște cuvintele lui Hristos, acela trebuie să se trudească să-și îndrepte viața sa, după viața lui Iisus.

Sursa: Urmarea lui Hristos – Toma de Kempis

Zbor

miercuri, 8 februarie 2012

Gânduri – aripi pentru un suflet pierdut
vise pentru ochi ce nu-și mai amintesc ce-au văzut
orizont ca o fată morgană doresc să ating
Speranța – făclie ce nu vreau prin vorbe ce dor să sting.

Fericire ce am dar…uit să trăiesc
zorile unei noi zile ce nu știu să iubesc
Durere-n cascadă ce-n mine tot țin
doar vocea ta reușește s-alunge al meu chin.

O picătură din nectar de zei de aș putea avea
spre noi Orizonturi aș învăța a zbura
Pe foaie aștern din nou idei făr* de sens
sunt un fir de praf într-un ocean de trăiri. Intens.

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor

Dans de iarnă

luni, 6 februarie 2012

Rotații într-un fulg rătăcit
amețesc și uit de ce am zâmbit
flori de gheață îmi prind inima-n buchet
ultima oară am valsat sau am dansat menuet?

cercul polar în lumina lunii pare străin
lacrima zeilor îmi pare amar pelin
albul nu cred că este culoarea mea
din veșnicia unui vis continui a zbura.

plutesc într-o letargică simțire
Speranța a dispărut prin nămeți
sunt ca o imagine-n sticlă făr*de trăire
iar rotațiile unui fulg îmi alungă tristeți.

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor

Te-am chemat

Te-am chemat prin gânduri
așteptând s-apari
albe vise între rânduri
scrise de un Timp hoinar…

te-am chemat din Curcubeu
când pluteam prin nori
mă rugam lui Dumnezeu
să exiști! spre mine să zbori.

te-am chemat de veacuri
neprimind răspuns
ale inimii mele leacuri
în a ta inimă s-au ascuns.

te-am chemat de-o viață
acum însă ai apărut
ai adus Speranță
mulțumesc! că te-am cunoscut.

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Glume cu șahiști

Stă un cowboy în traktir, bea wiski, fumează trabuc și joacă poker. Deodată aude din spate, „fii atent că-ți fură calul”
El sare iute, fuge afară, privește în părți, calul la loc, nici o emoție, nimeni prin apropiere. Intră în tractir, împușcă pe primul care-l vede, se așează și joacă mai departe. Iar aude „fii atent că-ți fură calul”. Chelnerul se apropie de o masă și zice, „măi băieți, terminați vă rog să jucați șah căci ăsta o să ne împuște pe toți”

Sursa:https://forum.md/ru/758354

Nebunul și regina

Jocul, îmi place, firește.
Mă mut în zig-zag înspre tron,
Nebunu-i acolo, pândește…
Mă apără un ultim pion.

Nebunul mă vrea, se-nțelege!
Nu vreau să-i cedez și mă tem,
M-apropii mai tare de rege,
Pionul, la dreapta, mi-l chem.

Doar pat, cu nebunul, nu vreau!?
În astă partida-i o miză..
Deși mușc din mine, nu-l iau…
Aștept să-mi cerșească remiză.

Atunci, mă sacrific-nadins…
Pionul, sperând că ajunge,
La timp să transforme un VIS,
Când ultima linie-atinge.

Stau și aștept.. o minune,
Și totul devine un troc,
El vrea să se joace cu mine,
Iar eu, să renunțe la joc!

poezie de Mariana Oprita

 

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=121810

Cugetare

Nu-ți începe ziua cu bucățile zilei de ieri.
                 Fiecare dimineață în care te trezești
                               este un nou început pentru restul vieții tale.
                                                                                  Bună dimineața!                        Sursa: internet