Curcubeul

“În spatele fiecărui curcubeu este zâmbetul lui Dumnezeu.” – Viorel Vintilă

Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită, scrie momenteinviata.ro

Verdele spuse: “Uitati-vă la iarbă, frunze şi copaci. In mod evident vedeti şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vietii şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot”.

Albastrul l-a întrerupt şi exclamă: “Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”

Galbenul râse: “Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată când te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zâmbeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede rămâne uimit.”

Portocaliul începu să se laude: ” Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci cănd portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire.”

Ei bine, Roșul începu să strige: “Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii.”

Violetul se ridică în picioare şi era foarte înalt. El vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperială şi a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii.”

La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, Indigoul spuse: “Cu greu mă observaţi, însă deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru echilibru şi contrast şi pentru linişte interioară.”

Argumentările au continuat, fiecare culoare în parte lăudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Începu să tune şi să plouă cu găleata.

Culorile tremurară de frica şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

Apoi ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlalte. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, Curcubeu, fiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă!”

Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. “De acum încolo”, zise ploaia, “când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei.”

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curăţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului.

Când apare, ţineţi minte că fiecare dintre voi este special.

Lăsaţi culorile curcubeului să vă reamintească să vă apreciaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur!

Sursa: https://sfantulduh.com/se-spune-ca-in-spatele-oricarui-curcubeu-este-zambetul-lui-dumnezeu/

Sucuri cu legume şi fructe – Acum e timpul lor!

SILUETĂ ŞI SĂNĂTATE

Incredibil, dar adevărat: o siluetă frumoasă, dar şi sănătate! Cât ai bate din palme! Cum? Simplu: puneţi în mixer fructe şi legume proaspete, apăsaţi pe buton şi… beţi! Cocktail-urile „dietetice” pe care vi le prezentăm în cele ce urmează con­ţin o grămadă de sub­stanţe vitale şi nu­mai 200 de calorii per pahar. Dintr-o singură lovitură slăbiţi, dar vă încărcaţi de energie.
Dar iată mai întâi etapele progra­mului de slăbit:

* 1,5 kg în 3 zile
Înlocuiţi micul de­jun şi cina cu câte un suc de fructe şi legume. La prânz: o porţie mare de salată cu carne de pui, vită sau peşte.

* 2 kg în 3 zile
Înlocuiţi prânzul şi cina cu câte-un suc de fructe şi legume. Dimi­neaţa – un mic dejun copios cu alimente să­nă­toase: müsli, pâine in­te­grală, iaurt, şuncă slabă, brânză şi miere.

* 2,5 kg în 4 zile
Înlocuiţi micul de­jun, prânzul şi cina cu câte un suc de fructe şi legume.

* Valabil pentru toate variantele
Între mese, consumaţi fructe şi le­gume după bunul dvs. plac – de preferat fructele de pădure şi cele exo­tice, deoa­rece conţin foarte multă vitamina C şi enzi­me, care stimulează descompunerea

grăsimilor. Iar pen­tru eliminarea rezi­duurilor, beţi zilnic şi 3 litri de apă mi­nerală sau ceaiuri de fructe şi plante medicinale.

10 sucuri combinate pentru o siluetă de vis
(pentru prepararea lor folosiţi storcătorul de fructe, mixerul sau robotul de bucătărie)

1. Suc de zmeură şi piersici
Introduceţi în mixer 200 g de zmeu­ră spălată şi 2 pier­sici (fără sâmburi şi pieliţă) tăiate bucăţele şi, când sunt gata mărunţite (ca un piure), adăugaţi 100 ml de suc de mere. Turnaţi sucul astfel pre­parat în pahar şi pre­­săraţi deasupra o linguriţă de migdale zdrobite sau frun­zuliţe de mentă.

2. Suc de afine şi pepene roşu
Introduceţi în mixer 200 g de afine spălate şi 300 g de miez de pepene roşu tăiat cubuleţe. Adăugaţi la piu­reul ob­ţinut o lingură de zeamă de lămâie.

3. Suc de castraveţi şi pepene roşu
Tăiaţi bucăţi 200 g de castraveţi şi 300 g de miez de pepene roşu. Mărun­ţiţi-le în mixer. Adăugaţi 150 g de iaurt slab şi zeama de la o lămâie şi mai mi­xaţi-le o dată. Înainte de a consuma sucul, presăraţi puţin piper şi even­tual câteva seminţe de susan.

4. Suc de afine şi pere
Întroduceţi în mixer 200 g afine spă­late şi mărun­ţi­ţi-le. Adăugaţi câte 100 ml de suc de pere şi de portocale şi o lingură de zeamă de lămâie şi mixaţi-le.

5. Suc de mere şi portocale
Amestecaţi 200 ml de suc de mere cu 200 ml de suc de portocale (ambele proaspete) şi adăugaţi câteva picături de zeamă de lămâie.

6. Suc de mure şi pepene galben
Introduceţi în mixer 200 g de mure spălate şi ames­tecaţi-le cu sucul stors din 200 g de pepene galben. Adăugaţi puţină zeamă de lămâie şi presăraţi o linguriţă de mentă tocată mărunt.

7. Suc de sfeclă roşie şi mere

Amestecaţi 1/4 l de suc de sfeclă cu 1/4 l de suc de mere şi presăraţi puţin piper şi eventual codiţe de ceapă verde tăiate rondele.

8. Suc de roşii, ardei, ţelină şi castraveţi
Curăţaţi şi tăiaţi bucăţele două tul­pini de ţelină, 150 g de castraveţi şi un ardei gras. Introduceţi-le în storcă­torul de legume, amestecaţi sucul obţinut cu 200 ml de suc de roşii şi adăugaţi câteva picături de Tabasco (sau alt condiment iute).

Concluzii despre eficienţa sucurilor de fructe şi legume

* Se prepară proaspete şi de aceea conţinutul lor în substanţe benefice pen­tru sănătatea noastră este optim.
* Au vitamine, substanţe vitale şi bioactive într-o formă uşor de valorificat pentru organism – lucru im­portant pentru sistemul imunitar.
* În combinaţie cu albuminele (pro­duse lactate degresate), sucurile de fructe şi legume sunt energizante şi stimulează arderea grăsimilor.
* Curăţă organismul şi combat ra­di­calii liberi.

SURSA: Apisan forte

 

Umor șahist

Cafelele lui Alehin

Fostul campion mondial la șah A.Alehin recurgea adesea la la „stimulentul” cafelei negre, repetată adesea în cursul unei partide.La turneul de la Nottingham 1936, consumul exagerat de cafea i-a jucat următoarea festă:

Obosit și în același timp, foarte distrat, Alehin, fără să-și ridice privirea de la tablă, aruncă în ceașca aburindă, în loc de o bucată de zahăr, un…pion alb. Mestecă mecanic cu lingurița și sorbi cafeaua,care i se păru, evident prea amară. Alehin a vrut să mai pună o bucată de zahăr și, cufundat în analizarea poziției, aruncă din nou un pion în ceașcă…Rezultatul fu bineînțeles același. iritat, Alehin chemă ospătarul și i se adresă:
– Aci la Nottingham, nu aveți și zahăr dulce?

Ospătarul, care observase imediat confuzia făcută de distratul consumator, dădu imediat replica:
-Desigur. Ne lipsesc însă piesele de șah,,, dulci!

Sursa: Planeta șah

Întâlnire cu ursul înfometat

Gândește-te cum ar fi să te trezești cu o namilă de urs lângă mașina ta, căutându-ți prin bagaje. Aproape că ai muri de spaimă, nu-i așa? Hai să-ți povestesc cum m-am ”confruntat” eu cu ursul.

Într-o vară, cu mai bine de 15 ani în urmă, am hotărât împreună cu un prieten să ieșim din arșița capitalei și să mergem undeva pe Valea Prahovei. Aveam un buget foarte mic, mașina era cerută frumos de la șefu’ (un Tico), dar asta nu ne-a împiedicat să plecăm. Am cumpărat din supermarket câte ceva de mâncare, am pus și niște țoale (iau mereu cu mine un schimb, că nu se știe niciodată..) într-un rucsac și am pornit la drum dis de dimineață.

Am decis să ne oprim într-o poieniță, în zona Gura Diham, Bușteni. Ca orice român care se bucură de natură am făcut grătărel, cartofiori copți, salată, am mâncat și ne-am relaxat. Era o vreme atât de plăcută și ne cuprinsese așa o leneee….că am decis să rămânem peste noapte. Cum nu am găsit cameră liberă în zonă și vroiam să rămânem tot acolo, ne-am zis că putem dormi în mașină, până la urmă era voarba doar de o noapte.

Tico, mașină mică, nu putea fi și pat și depozit pentru toate bulendrele noastre, așa că ne-a venit ideea de a scoate totul afară, lângă mașină, iar noi să ocupăm relaxat toată ”limuzina Tico”. Am așezat lucrurile frumos, ordonat, lângă roata din dreapta, am coborât spătarul banchetei, scaunele le-am dat maxim pe spate, am întins o pătură groasă (o luasem pe post de ”în caz că trebuie”) dintr-un capăt în altul (cam atât este interiorul unui Tico, cât o pătură), ne-am făcut perne din haine și ne-am întins. Capul îmi era în portbagaj, iar picioarele pe bord. Stăteam destul de comod (dar nu aș mai repeta experiența nici plătită) și priveam cerul înstelat prin geamul din spate. Nu eram singuri în acea poieniță, mai erau oameni în corturi, rulote sau în mașini, așa ca noi.

Nici nu am ațipit bine, că ne-am trezit speriați de un mormăit. Am deschis ochii, m-am ridicat într-un cot și am crezut că înnebunesc de spaimă. O namilă de urs cotrobăia prin bagajele noastre. Nu-mi venea să cred ce vedeam. Ursul era la mai puțin de jumătate de metru de mine și doar ușile mașinii erau între noi. Mi-era așa teamă să nu-l deranjez cu respirația mea că aproape am murit sufocată. Mă gândeam că, dacă se supără cumva și dă o labă la Tico, ne-am fi rostogolit de nu ne vedeam…Mormăia și căuta …. căuta și mormăia … secundele se transformaseră în veșnicie și credeam că ursul ăla va fi ultima mea imagine a acestei lumi. Sfâșia cu labele-i imense pungile în care aveam diverse lucruri și le arunca cât colo … mă întrebam dacă la fel de ușor ar sfâșia și un om …

Ursul înfomentat a găsit (într-un final) sticla de ulei (o cumpărasem pentru salată) ce era aproape plină, a luat-o și s-a ușchit în pădure. Am expirat brusc tot aerul pe care îl aveam în plămâni și am crezut că leșin de bucurie că a plecat. Imediat mi-am zis: ”Dacă se întoarce?”. Prietenul meu a luat lanterna, a întredeschis geamul și a luminat spre pădure, în zona spre care plecase ursul. L-am văzut. Era sprijinit de un copac, cu sticla de ulei la bot, ținând-o precum copiii își țin biberonul, și sugând cu poftă din ea. ”Poate i se face rău” – am zis și am pufnit în râs, un râs nervos de gândul meu. Auzi! mă interesa de sănătatea ursului de care îmi fusese frică maximă cu doar câteva secunde înainte. Râsul a devenit plâns, într-o descărcare a fricii acumulată brusc. După ce a băut toată sticla, ursul a aruncat-o după copac (deci nu doar oamenii lasă gunoaie în natură) și a pornit în adâncul întunecat al pădurii.

Am vrut să plecăm imediat, dar ne-a fost prea teamă să ieșim din mașină pentru a strânge lucrurile și a rearanja totul. Am stat treji până dimineața, povestind vrute și nevrute. Bineînțeles că la fiecare zgomot, auzit sau închipuit, înțepeneam de teamă și vorbele mi se opreau într-un nod imens în gât, dar am rezistat.

Toată povestea este absolut reală și, dacă ți-a plăcut, trimite-o și prietenilor tăi!

Mulțumesc!

Ăutor necunoscut

foto zedge

 

Țăranul și rugăciunea „pe litere”

Un țăran care nu era foarte mare știutor de carte nu mergea nicăieri fără a lua cu el și cartea de rugăciuni. Memoria nu-l ajuta foarte tare ca să învețe rugăciunile pe de rost, astfel ca pe unde mergea, lua cu el și cartea, care de acum era roasă de vreme și avea toate foile îngălbenite de atâta buchisit. Într-o zi țăranul nostru plecă cu căruța într-o grabă foarte mare, iar după ce merse multe stadii, își aduse aminte că ar cam fi ora rugăciunii.

Scotoci în traistă, dar văzu că nu-și luase cu el cartea de rugăciuni. Uitase să verifice de acasă dacă are cartea în traistă sau nu. Se supără și se mâhni. În mersul calului așa, se strădui din răsputeri să-și aducă aminte o rugăciune, dar în nici un fel nu reușea, aproape că-i venea să plângă când, din senin, ce se gândi: „Doamne, Tu care ești bun și le știi pe toate și pe toate le ierți! Uită-te și la mine păcătosul că mi-am uitat acasă cartea de rugăciuni! Și fiindcă altceva nu mă pricep a face uite, jumătate de oră eu o să rostesc alfabetul de la cap la coadă…Și de acolo să alegi Tu literele care alcătuiesc rugăciunile, căci Tu le știi pe toate și uite așa poate voi simți și eu că mă rog!

Se spune că un înger, auzind aceasta, a spus în sinea lui:  „Viu este Domnul, Dumnezeul nostru că nu am auzit până astăzi o rugăciune mai puternică ca aceasta de acum, a țăranului”…

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

 

 

http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/

 

Glume cu elevi

Profesoara: Maria, ce obţii atunci când scazi 879 din 1823, aduni cu 176 şi
împarţi răspunsul la 3?
Maria: O durere de cap, doamna profesoară.

Profesorul: cine va răspunde la următoarea întrebare pe care o pun, poate pleca acasă mai devreme. Unul dintre elevi îşi aruncă ghiozdanul pe geam.
Profesorul: Cine a aruncat ghiozdanul?
Elevul: Eu. Deci, acum pot să plec acasă.

Profesorul: Paul, ştii că nu poţi să dormi în clasă.
Paul: Ştiu. Dar dacă aţi face puţină linişte, cred că aş reuşi.

SURSA: http://www.anidescoala.ro/divertisment/distractie/glume/ 

Mama, ca să ne liniștească…

Era în după amiaza unei frumoase zile de octombrie a anului 1937. Împreună cu câțiva colegi din echipa de șah a liceului Mihail Eminescu din București, ne pregăteam pentru viitorul campionat interșcolar.

Sub îndrumarea profesorului de matematică Al. Nicolescu, sufletul micului nostru cerc șahist, analizam câteva noutăți din teoria deschiderilor extrase din nu știu ce reviste procurate de curând.

În preajma noastră, erau elevi din toate clasele, unii se opreau la masa noastră de joc din simplă curiozitate, alții din plăcerea de a chibița. La un moment dat, în timpul analizelor, am sesizat faptul că, aproape lipit de masa noastră, se postase un elev firav care, cu timiditatea specifică vârstei, urmărea insistent discuțiile noastre.

Incitați de interesul pentru șah pe care-l manifesta vădit micul nostru spectator, a urmat dialogul, pe care-l redau aproximativ fidel.

  • Îți place șahul, puștiulică?
  • Da, îmi place, mi-a răspuns cu multă convingere foarte tânărul meu interlocutor, rămânând într-o atitudine care invita la noi întrebări.
  • Și joci undeva, că pe la cercul liceului nostru nu te-am văzut până acum?
  • Joc numai acasă cu fratele meu mai mic Mihai. Tata, care mi-a cumpărat un șah acum doi ani, nu știe să joace. Însă cu fratele meu mă cert mereu, că el fiind numai de 8 ani, își mai ia mutările înapoi, așa că mama, ca să ne liniștească… a pus șahul pe foc. Acum mi-am făcut altul la traforaj și jucăm în grădină dar aș vrea să joc șah adevărat.

Este lesne de înțeles că mărturisirile băiatului, spuse cu multă amărăciune în glas dar și cu o vizibilă doză de dârzenie, ne-a impresionat, astfel că întrebarea-cheie a căzut de la sine prin gura profesorului Al. Nicolescu.

  • Cum te cheamă pe tine?
  • Numele meu este Bălănel Ion și sînt elev în clasa I, aici la liceu.

A urmat apoi o discuție mai puțin protocolară și în mod firesc, bucuros de noua descoperire, îndrumătorul nostru l-a invitat pe micul Ionel să joace cu mine câteva partide pentru testarea cunoștințelor sale șahiste, după care excepționalul său talent a pornit pe drumul valorificării.

Așa l-am cunoscut pe Ion Bălănel, viitorul campion al României.

Ing. C. Ștefaniu

Sursa: Almanah 1985 – Planeta șah, pag.158