Tatăl este chemat la școală:
– Fiul dumneavoastră a desenat pe bancă o muscă, foarte reală, și mi-am zdrobit pumnul încercând să o omor.
– Ha! Să mă fi văzut pe mine, când am intrat în baie și văzând în cadă un crocodil pictat, de frică, am ieșit printr-o ușă pictată…
99 De glume și bancuri pentru copii (pe care nu le-ai mai auzit)
Frunze se leagănă în vânt
ca umbra mea pe ăst” Pământ.
Ploaia ce cade le tocește ușor,
ca larima mea aducătoare de dor.
Păsări ciripesc pe un ram,
Ca sunet de ploaie ce bate la geam.
Curcubeu ce aștept rămâne ascuns,
Poate raza de Soare îmi aduce răspuns.
De ce ne întristăm cât încă trăim,
de ce stăm încruntați în loc să zâmbim.
De ce ne ferim a scrie poezii,
de ce refuzăm să păstrăm sufletele de copii?
Trăiesc deci exist a spus cineva,
visez deci trăiesc spune inima mea.
Aștept deci mai sper de aceea exist,
exist deci iubesc și asta este absolutist.
Dar totuși DE CE? și pentru cât Timp?
Aș vrea ca viața să fie doar anotimp
Colorat zgomotos și extrem de agil,
să nu fiu doar o frunză pe un ram fragil.
Versuri, Cristina Bădulescu –Foișor
– Dacă te doare dintele acela trebuie să mergem la un dentist. Sper că nu ți-e frică.
– Nu, tăticule.
– Așa te vreau, curajos. Să știi că dentistul nu-ți face nimic!
– Dacă e așa, ce rost mai are să-l deranjăm?
99 De glume și bancuri pentru copii (pe care nu le-ai mai auzit)
Luni, 6 iunie 2011
O gară e ziua de azi
și trebuie să hotărăsc: este a mea?
Lumea de pe peron se așteaptă să cazi
și auzi cum pe stâlpul de telegraf cântă o cucuvea…
O gară a fost și ziua de ieri
în care ai coborât din greșeală
și fără de veste ai pierdut zeci de primăveri
iar biletului expirat nu-i poți adăuga clipe de cerneală…
O gară va fi și ziua ce vine
și te întrebi: de ce o aștept?
E din vanitate sau doar Speranță de Bine
Oricum contează al meu accept?
O gară e ziua ce-n noapte o las
să fie ostatecă pentru veșnicie
sfioasă nu va avea cu cine a sta la taifas
când voi părăsi trenul pentru a împlini a Vieții profeție.
Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor
marți, 24 mai 2011
Dormi și visează că te-am trezit în zori,
în zgomotul lin al adierii din zborul de cocori.
Dormi și visează că mâine împreună vom fi,
iar norii de Speranță ne vor zîmbi.
Dormi în mireasma liliacului cel alb,
iar susurul apei de munte să-ți fie leagăn.
Dormi și-n vise primește-mi gândul de mângâiere cald,
urmează-l și vei ajunge la mine pe valul unui uragan…
Dormi cu mine în gândul luminat de stele,
căci va veni ziua în care vom putea păși împreună pe ele.
Dormi în siguranța Soarelui ștrengar,
ce prin zâmbetele sale alungă orice nepoftit hoinar.
Versuri – Cristina Bădulescu Foișor
Marți, 3 mai 2011
Sunt cuvinte simple ce le uităm
Timpul să fie doar de vină?
… iubire, zâmbet, Speranță le îngropăm
și doar în amintiri, fiorul lor le face să revină…
Suntem prea mici sau poate nici nu existăm,
iar visele sunt doar trăiri uitate,
suntem prea ocupați sau poate doar mimăm
extazuri între sentimente expirate.
Suntem pân-la final tot noi,
Cu mici sau mari păcate demodate,
dar doar Iubirea ne poate transforma-n eroi
Păstrând Speranța-n zâmbet în Eternitate.
Versuri – Cristina Bădulescu Foișor
marți, 3 mai 2011
Poți fi orice doar dacă crezi
și nu trebuie să îți tot repet asta
când ai îndoieli pune-te să colorezi
în cea mai distinsă culoare… creastă…
Acolo ți-e țelul… acolo ești TU
Încearcă să nu uiți: TU ești al tău Atu!
Zâmbește spre stele răspuns vei primi
Un curcubeu din zare Ție îți va zâmbi!
Iar dacă vreodată un nor rătăcit
spre Orizontul tău vine cu un aer spășit,
ridică-ți privirea deasupra și zbori
către piscul ce te așteaptă cu lauri și… flori!
Versuri – Cristina Bădulescu Foișor
Vineri, 29 aprilie 2011
Trei, doi, unu apoi NIMIC
nici durere nici extaz… doar Eu
viață sau vid? Contează cine a fost amic?
mai contează oare ceva pentru Dumnezeu?
Glonț din cuvânt ce a fost rostit
de mine de tine sau poate de noi
apoi mă simt ca un val ce a fost liniștit
de spuma tăcerii ce cade în noroi.
Trei, doi, unu… ciudat de banal
anii trec cu nepăsare
suntem nisip din al vieții arsenal
ce vântul ne aruncă într-un Univers de uitare.
Cine mai poate rosti un cuvânt?
Vorbele sunt strânse-n bagajul durerii
de ce să mai rămân pe acest Pământ
unde domnește ca împărat un ego al nepăsării?
Trei, doi, unu… mă duc
în zarea albastră de iubire,
aleg să fiu acel pui de cuc
ce un înger milos îmi va da aripi pentru izbăvire.
Versuri – Cristina Bădulescu Foișor
De-a lungul carierei sale îndelungate, ca orice mare campion, a cunoscut și eșecul. Căderile erau dureroase, uneori abrupte și când mulți o considerau deja ”istorie”, Cristina reușea să se ridice iar printr-un efort extraordinar, cu o ambiție și voință enorme, ea găsea mereu forța unei reveniri spectaculoase.
Cheia acestei dârzenii ”legendare” ar putea fi, în oarecare măsură, următoarea poezie aflată pe blogul ei, printre creațiile proprii. În momentele de cumpănă cititorul poate găsi aici crâmpeie de înțelepciune și poate de inspirație.
Madre Teresa de Calcutta
Putini sunt parintii care pot spune ca se descurca bine cu tehnologia, iar copiii profita de aceste necunostinte pentru a-i pacali cu fiecare ocazie.
In acest caz se afla o mama care si-a rugat baiatul, printr-un mesaj, sa stranga rufele de pe sarma, dat fiind ca urma sa ploua. Raspunsul fiului, insa, intrece orice imaginatie.
Femeia a crezut ca e normal sa primesti un SMS care te anunta ca abonatul pe care vrei sa-l contactezi nu are semnal.
SURSA: https://ciao.ro/conversatia-care-a-starnit-hohote-de-ras
